Acum câteva zile, încă doi români au picat în plasa piraţilor somalezi. Un altul se află în captivitate de mai bine de o lună. Ultimii conaţionali eliberaţi de somalezi, patru constănţeni şi un bucureştean, făceau parte din echipajul remercherului Buccaneer, ei reuşind să scape după aproape patru luni. Trei dintre ei s-au întors deja pe mare, regula lor de aur fiind acum ocolirea Oceanului Indian, acolo unde piraţii fac legea.
“Soţul meu s-a întors pe mare pe 16 noiembrie. A fost în Croaţia şi va reveni acasă anul urmator, prin februarie”, ne-a spus Elia Borcan, 43 de ani, soţia ofiţerului de punte Ştefan Borcan, de 55 de ani. Bărbatul a făcut parte din echipajul remorcherului Buccaneer, sechestrat, timp de aproape patru luni, în Golful Aden, din Oceanul Indian, alături de alţi patru români. În momentul eliberării, când s-a văzut acasă, în Bucureşti, ofiţerul îşi propusese să ia un repaus de cel puţin un an.
Au fost captivi patru luni
“Vreau să îmi pun gândurile în ordine. Toată această experienţă mi-a luat ani din viaţă”, ne povestea, în luna august, Ştefan Borcan. “Ştiam că nu va rezista să stea departe de mare prea mult timp. Este vocaţia şi meseria sa. Mi-a spus însă că, decât să mai treacă prin Oceanul Indian, mai bine debarcă în primul port şi vine acasă. Mi-a şi promis că nu va mai trece prin Golful Aden, locul acela blestemat”, ne-a explicat, acum, Elia Borcan.
Nici foştii săi camarazi nu au putut să stea departe de mările lumii prea mult timp. Constănţenii Dorel Gheorghe, 47 de ani, şi Marius Aragea, 35 de ani, au fost şi ei în Croaţia, respectiv în Italia. “Marius s-a întors din voiaj pe 15 decembrie”, ne- a spus Nicoleta, 32 de ani, soţia lui Marius Aragea.
Problemele personale i-au ţinut însă acasă pe ceilalţi doi constănţeni, Remus Nicuşor Marinescu şi Adrian Gâlcă.
Au fost eliberaţi pe 14 august
Cinci marinari români, Marius Aragea (35 de ani), Remus Nicuşor Marinescu (37 de ani), Dorel Gheorghe (47 de ani), Adrian Gâlcă (31 de ani), din Constanţa, şi bucureşteanul Ştefan Borcan (55 de ani), aflaţi la bordul remorcherului italian Buccanner, au fost luaţi ostatici de piraţii somalezi, la jumătatea lunii aprilie, în Golful Aden din Oceanul Indian. Pe 14 august, ei au fost eliberaţi.
Cei 26 de membri ai echipajului de pe cargoul britanic St James Park, printre care şi doi români, capturat de piraţii somalezi, luni seara, în apele Golfului Aden, în Oceanul Indian, sunt bine, nefiind răniţi, după cum ne asigură chiar răpitorii. Un alt român, de soarta căruia nu se ştie nimic, e prizonier pe un petrolier.
“Am capturat o navă sub pavilion britanic în Golful Aden”, a declarat pentru ziarul britanic The Times, un comandant al piraţilor, Mohammed Shakir, subliniind că “nu s-au tras focuri se armă şi nu există răniţi”.
Acelaşi lucru l-a comunicat şi un reprezentant al companiei britanice Zodiac Maritime Agencies, proprietara vasului St James Park, precizând că “managerii navei colaborează cu autorităţile şi cu alte organizaţii pentru a asigura eliberarea rapidă şi în siguranţă a tuturor membrilor echipajului”. Însă purtătorul de cuvânt al forţei antipiraterie a Uniunii Europene, John Harbour, a avertizat, ieri, că negocierile pentru eliberarea vasului britanic vor fi dificile.
De la începutul acestui an şi până în prezent au fost capturaţi 24 de marinari români, trei dintre ei fiind în continuare prizonieri. Doi dintre aceştia se aflau pe cargoul St James Park şi unul pe petrolierul Maran Centaurus, sub pavilion grec, care este ancorat, din 28 noiembrie, în largul regiunii Haradhere, un refugiu al piraţilor.
(Andreea Ciocănel)