![3987-142815-12q.jpg 3987-142815-12q.jpg]()
“Ultima oară când mi-am văzut fiul a fost acum cincişase ani. Mi-a făcut o vizită neanunţată. Ținea în braţe o chitară şi nu avea nici un ban în buzunar. A început să-mi cânte la chitară. Cânta chiar frumos. Mi-a spus că e student la o facultate cu profil economic din Budapesta. L-am mai întrebat şi de o eventuală căsătorie, dar el mi-a răspuns «nici gând». M-am bucurat tare mult că era aici. Nu-l mai văzusem din 1983, anul în care am divorţat de nevastă-mea. Apoi, ea şi Arpi (n.r. – Arpad) s-au mutat împreună în Ungaria”, îşi aminteşte Arpad Magyarosi.
Arpad studia în Ungaria
Divorţul de soţia sa a însemnat şi destrămarea familiei. De exemplu, pe fiica sa, Reka, profesoară de engleză în Sovata, judeţul Mureş, nu a mai văzut-o din 1983. “Nici cu Arpi nu am mai vorbit. Nici prin telefon, nici prin scrisori”, a adăugat tatăl tânărului ucis într-o cameră de hotel din Bolivia. El e convins că fiul său nu a fost implicat în tentativa de asasinare a preşedintelui Boliviei: “Eu nu mi-am crescut băiatul aşa. Sunt convins că nu avea nici o vină”, ne-a mai spus Arpad Magyarosi.
Sursa – www.citynews.ro
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
Viva.ro
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Libertateapentrufemei.ro
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Adevarul.ro
Cu ce personaj istoric poate fi asemănat Donald Trump. Cum s-a repetat istoria după 175 de ani
Elle.ro
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Unica.ro
Vedetele din România fac scut în jurul Alinei Sorescu, după divorțul de Alexandru Ciucu. „Bravo!”. Mesajul Andreei Bălan s-a viralizat pe internet! Dana Săvuică, Ioana Ginghină sau Carmen Brumă au reacționat și ele
Observatornews.ro
Salariul unui român, şef pe un vas de croazieră în Franţa: "Câștig cât un director de bancă"
HOROSCOP
Horoscop 15 februarie 2025. Balanțele au în față o zi agreabilă, cu momente plăcute și mai puțin plăcute, chiar și în compania acelorași persoane