ComenteazăBaiatul celor doi soti morti in urma cu o saptamana in explozia de pe strada Mihail Kogalniceanu, din Rosiorii de Vede, vrea sa ceara socoteala Regiei de gaze. Cezar este dispus sa mearga pana in panzele albe si sa convinga instantele ca nepasarea angajatilor de la gaze i-au rapit parintii. “Mortii cu mortii, viii cu viii, dar eu am ramas singur pe lume. Cineva trebuie sa isi asume vina”, spune el.
O explozie puternica a distrus, acum o saptamana, o farmacie din Rosiorii de Vede. Deflagratia s-a datorat unei acumulari de gaze, cel mai probabil in laboratorul din cadrul farmaciei. Pompierii militari sositi la fata locului au stins incendiul care a urmat dupa sinistru, iar dupa cateva ore au scos de sub daramaturi trupurile neinsufletite a doua persoane.
In urma celor doi a ramas un copil, de 25 de ani, Cezar, care incearca sa isi explice si acum ce s-a intamplat in acea teribila noapte. “Personal, nu pot trece cu vederea faptul ca parintii mei au chemat de cel putin trei ori echipele de la gaze pentru a verifica daca intr-adevar se inregistrau scurgeri sau nu. Acum parintii mei sunt morti”.
Pustiul ce a lovit familia Zaharia, drama tanarului caruia i-au fost furate cele mai dragi fiinte, mama si tatal, momentele teribile de dupa explozie, imaginea unei case pur si simplu spulberate de suflul deflagratiei, florile si lumanarile asezate pe trotuarul de peste drum, fac parte acum din tristetea ce pluteste ca un nor peste strada Mihail Kogalniceanu. Oamenii trec tacuti prin zona, se uita la ce-a mai ramas din casa, isi fac cruce, ofteaza, se uita la politistii ce pazesc zona si pleaca mai departe clatinand usor din cap. “M-a trezit din somn bubuitura, a fost atat de puternica incat mi-a dat fiori pe sira spinarii. Am stiut imediat ca s-a intamplat ceva. Am stat cateva minute pe balcon si nu-mi venea sa cred, casa nu mai era.
N-am avut puterea sa plang”, isi aminteste Cezar teribilele momente.
Intreg orasul Rosiorii de Vede este acum alaturi de tanar, o asa drama nu au trait oamenii niciodata, vedeau la televizor si citeau in ziare despre situatii similare si se multumeau sa murmure scurt: “Doamne fereste!”. “Te fereste pana te loveste”, spune sec o femeie imbracata toata in negru.
Ajutat de oficialitati, de prieteni, rude, amici, cunoscuti, Cezar a reusit sa-si ingroape parintii. Mormantul si numeroasele coroane de flori stau marturie despre respectul de care s-a bucurat familia Zaharia. “ Era o femeie – cum sa zic – painea lui Dumnezeu. Atat de calda si intelegatoare, cand aveam nevoie imi dadea medicamente si ii aduceam banii cand puteam. Mare, mare nenorocire”, povesteste Maria Purcarea, venita tocmai din satul Pereta pentru a fi alaturi de Cezar.
Tanarul are acum timp sa-si caute dreptatea, si-a facut datoria fata de parinti si se pregateste sa ceara socoteala celor care vor fi gasiti vinovati. “Mortii cu mortii, viii cu viii, dar eu am ramas singur pe lume. Cineva trebuie sa isi asume vina. Astea sase zile parca au fost sase ani, am impresia ca s-au intamplat atat de multe de atunci, mi-as dori sa pot da timpul inapoi, dar nu se poate. Mi-e dor de mama”.
Oltenia a varsat lacrimi in acest inceput de an cu varf si indesat, asa cum poate nu s-a mai intamplat de mult timp. La aproximativ o suta de kilometri de Rosiori, in Craiova, oamenii inca isi mai ling ranile provocate de o teribila explozie. Povestea este aceeasi, scurgeri de gaze, o mica scanteie, explozie, raniti, victime, pagube materiale imense, oameni incaruntiti peste noapte, drame si necazuri.
Constantin Iordache si Victoria locuiesc la 10 metri de punctul termic ce a trezit din morti intreg cartierul Lapus, la sfarsitul lunii ianuarie. Desi au un apartament, incepand cu acea dimineata teribila au senzatia ca locuiesc in cort. Pur si simplu. Sunt pensionari si sunt convinsi ca nu vor reusi niciodata sa repare stricaciunile provocate de suflul exploziei. “Casa asta sta sa cada peste noi, peretii abia se mai tin. Usa de la intrare a fost smulsa din tatani si aruncata tocmai in dormitor, toate geamurile au zburat. Daca nu aveam perdea, probabil ca eram morti acum”, spune Victoria. “Imaginati-va cum este sa te trezesti intr-un cosmar de genul asta, dar imaginati-va cum este sa stii ca lucrurile vor merge din rau in mai rau, noi nu ne putem permite sa punem casa asta pe picioare”, se tanguieste Constantin.
Cine a avut bani, s-a descurcat, a facut devizul si l-a infipt primarului sub nas, insa cei doi sarmani se uita cu groaza la crapaturile din pereti, ce se largesc, parca, cu fiecare zi ce trece si asteapta un ajutor. De la cine, nici ei nu stiu. “Asa a vrut Dumnezeu sa fie”.