În cei 19 ani de când activează în România, Fundația pentru Copii Ronald McDonald a sprijinit peste 17.000 de familii în cele două „Case departe de casă” construite în București (în curtea Spitalului Grigore Alexandrescu) și în Timișoara (în curtea Spitalului Louis Țurcanu). În prezent Fundația se pregătește pentru construirea a două noi Case Ronald McDonald.

Casele construite prin intermediul Fundației oferă cazare gratuită și toate condițiile necesare părinților ai căror copii sunt internați în spitale pentru tratamente pe termen lung. Pe toată durata tratamentului părinții sunt aproape de copii, pentru a le oferi toată susținerea și dragostea.

 

Campania „Mi-e poftă să fac bine” are ca scop principal strângerea de fonduri pentru construirea următoarelor două Case și pentru susținerea celor două Case Ronald McDonald din București și Timișoara. Costurile de construcție a unei case se ridică până la 3.000.000 Lei, iar fiecare contribuție este foarte importantă pentru familiile copiilor internați în spital.

În fiecare zi, clienții McDonalds pot susține cauza Fundației și pot dona în cutiile special amplasate la casele de marcat din restaurante sau pot alege să doneze o sumă în plus atunci când își comandă produse de la McDonalds, precizând lucrătorului de la casa de marcat că vor să doneze pentru Fundația pentru Copii Ronald McDonald.

În plus, an de an în cadrul campaniei ”Mi-e poftă să fac bine!”, McDonalds donează Fundației Ronald McDonald câte un leu din fiecare Big Mac sau McChicken (sandviș sau meniu) vândut.

„De 19 ani Fundația pentru Copii Ronald McDonald este alături de familiile copiilor aflați sub tratament în spital prin intermediul Caselor Ronald McDonald. Cea mai mare bucurie este că am reușit să aducem sentimentul de „acasă” celor peste 17.000 de familiigazduite in Casele Ronald McDonald. Sunt mândru că, alături de compania pe care o reprezint, reușim să aducem liniște și siguranță copiilor care urmează tratamente de lungă durată în spital și au cea mai mare nevoie să aibă părinții mereu lângă ei.  Tocmai s-a încheiat remodelarea Casei Ronald McDonald din București și vă invit să o vizitați, să descoperiți un loc luminos, plin de speranță. Reușim împreună să oferim o „Casă departe de casă” pentru copii și familiile lor, dar și să punem umărul pentru a ajuta sistemul medical din România. Mergem înainte cu încredere și convingerea că ‘a face bine nu va dispărea niciodată din activitățile noastre de zi cu zi”, a declarat Daniel Boaje, Director General Premier Restaurants România și membru al boardului Fundației pentru Copii Ronald McDonald

Continuăm să facem bine în Casele Ronald McDonald din București și Timișoara, alături de partenerii și prietenii Fundației pentru Copii Ronald McDonald, iar aceasta este cea mai mare bucurie și realizare pentru noi. În 19 ani de când există Fundația în România, peste 17.000 de familii au fost găzduite în Casele departe de casă Ronald McDonald, astfel încât acestea sunt un adevărat sprijin pentru comunitate și pentru părinții care trebuie să fie aproape de copiii lor. Este misiunea noastră să fim alături de aceste familii în momentele cele mai grele și să vadă în noi dedicare, căldură și încredere. Tot mai mulți oameni susțin cauza Fundației și Casele Ronald McDonald, mergem înainte cu ajutorul lor și avem planuri mari pe care deja am început să le punem în aplicare.”Amalia Năstase, Președinte al Fundației pentru Copii Ronald McDonald

 

Vineri, 24 noiembrie, are loc McHappy Day, cel mai mare eveniment organizat în fiecare an de Fundație, în care personalități publice, prieteni, parteneri, clienți și anagajați sunt invitați să susțină Casele Ronald McDonald din România și să transmită mai departe mesajul Fundației, lucrând cot la cot cu angajații McDonalds pentru câteva ore.

Pentru al doilea an, McHappy Day are loc și în Timișoara, unde prieteni și parteneri ai Fundației pentru Copii Ronald McDonald și ai McDonalds sunt așteptați pe 22 noiembrie să ducă mai departe povestea și cauza Fundației.

 

Despre Fundația pentru Copii Ronald McDonald

 

Fundația pentru Copii Ronald McDonald a fost înființată în 1998 și este principalul donator pentru cele două case Ronald McDonald din Timișoara și din București care găzduiesc familiile copiilor spitalizați pe durata tratamentelor medicale îndelungate. În total, peste 17,000 de familii au fost primite în aceste “Case departe de casă”. Anual, McDonalds și Fundația pentru Copii Ronald McDonald organizează evenimentul McHappy Day, cel mai mare eveniment caritabil organizat în vederea strângerii de fonduri pentru Fundația pentru Copii Ronald McDonald.

 

De asemenea, începând cu anul 2017 Fundația este coordonată de noua echipă de conducere, din care fac parte:

Dna. Amalia Nastase, Founder & CEO Amalia Năstase Communications

Dl. Daniel Boaje, director general al McDonalds în România

Dl. Ștefan Iordache, Chief Operating Officer Publicis One Romania

Dr. Alin Popescu, Medic specialist de medicină sportivă

Dl. Martin Xuereb, Chairman Ronald McDonald House Charities Malta

 
 

Urmărește-ne pe Google News