Ei au susținut că Amazon nu ia toate măsurile pentru împiedicarea răspândirii virusului COVID -19, a notat Business Insider.

Angajații s-au văitat că nu se iau măsuri suficiente nici în privința coletelor care le parvin, nici pentru a împiedica răspândirea virusului către clienții care urmează să primească obiectele comandate.

Angajații au mai spus că Amazon a devenit un „teren de reproducție” pentru acest virus care a ucis deja zeci de mii de oameni. Asta pentru că măsurile de distanțare socială sunt imposibil de ținut strict în activitatea lor și pentru că Amazon nu le oferă angajaților suficiente materii dezinfectante, măști și mânuși.

Unii angajați ai Amazon își permit să trăiască și fără acest venit, dar alții susțin că nu sunt în poziția în care să aleagă între starea sănătății lor și expunerea la o posibilă infectare cu COVID-19 și asigurarea traiului zilnic. Unii, pur și simplu, nu pot renunța la job, fiindcă n-au cu ce să trăiască.

„Mi-e teamă că am infectat o mie de persoane în ultimele trei zile”, a spus o angajată care livrează pachetele comandate la domiciliile clienților.

Niciun sediu în care au lucrat infectați n-a fost închis și igienizat!

Mii de companii din SUA au fost obligate să-și tragă obloanele pentru a împiedica răspândirea virusului COVID-19. Nu și gigantul Amazon, considerată o companie cu o activitate esențială pentru populație: comerțul online.

Compania a continuat să funcționeze ca și înainte de declanșarea pandemiei, dar angajații sunt terifiați de gândul că s-ar putea infecta și, la rândul lor, ar putea infecta alți oameni.

Kristen Kish, purtător de cuvânt al Amazon, a declarat că se monitorizează situația și compania e pregătită „să ia măsuri proactive pentru a proteja angajații și asociații care au fost în contact cu oricine a fost diagnosticat cu coronavirus sau care se îmbolnăvește de acest virus.

La fel ca alte companii, am avut angajați afectați de acest lucru și facem tot posibilul pentru a ne proteja angajații și pentru a lua măsurile de precauție corespunzătoare”, a spus Kish.

Angajații susțin însă că sunt prea mulți pentru a putea respecta regulile de distanțare socială. Prezența virusului la mai mulți angajați, de la mai multe sedii n-a fost urmată, așa cum era de așteptat cu închiderea și igienizarea depozitelor unde au lucrat cei infectați.

„Ne pun să alegem între sănătate și bani”

„Ne pun să alegem între bani și sănătatea noastră. Toată lumea e speriată, dar nu ne permitem să nu mergem la muncă”, a spus o angajată Amazon de la un sediu din Houston.

Ea are doi copii, care stau acasă din pricina închiderii școlilor. S-a temut să nu ducă virusul „care ucid zilnic oameni” în casa ei, în familia ei. A renunțat la muncă, dar nu mai are bani.

„Nu-mi permit să-mi risc sănătatea. Sănătatea mea e mai importantă ca un salariu. Dar mă tem și că nu voi avea cu ce să-mi plătesc facturile până când pandemia va trece”, a mai spus femeia.

Angajați de la sediul Amazon din Houston au fost testați pozitiv, dar sediul nu s-a închis, iar igienizarea nu s-a făcut corespunzător.

Deși compania spune că a luat măsuri suficiente, angajata care a vorbit s-a plâns de faptul că recipientele cu dezinfectant sunt foarte puține, iar restul produselor, mănuși, măști, sunt insuficiente.

„N-ai cum să faci pe cineva să țină distanța socială de minimum doi metri. Nu în genul acesta de muncă”, s-au mai plâns angajații. Cei de la Amazon au replicat că au luat toate măsurile pentru ca angajații să păstreze distanța.

„Eu am ales viața, dar pe ei nu-i interesează. Eu nu primesc bani pentru perioada cât stau acasă. E îngrozitor”, a spus o angajată de la sediul din Lexington, Kentucky.

Această angajată a mai spus că toate echipamentele folosite de Amazon, calculatoarele pe care lucrează oameni din mai multe schimburi, mesele, tot, sunt „focare de reproducere naturală a virușilor”.

Cei de la Amazon au replicat că s-au înmulțit operațiunile de igienizare a obiectelor din birouri, a clanțelor de la uși, a butoanelor de la lifturi etc.

„Mi-e frică să mă mai duc la muncă. Dar sunt îngrijorată și pentru bugetul meu. S-ar putea să fiu forțată să merg din nou la muncă”, a mai declarat respectiva angajată.

Un alt lucrător de la Amazon a spus că pur și simplu nu-și permite să riște să ia virusul și să-l ducă acasă, fiindcă are un frate în vârstă de 60 de ani care suferă de o formă severă de astm. COVID-19 i-ar putea fi fatal. „Vreau doar ca familia mea să fie sigură. Nu vreau să aduc virusul în casa mea”, a spus acesta.

„E un calcul ricant pe care îl fac în fiecare zi”

Dominica Mercuri are 29 de ani și lucrează la sediul din Hazleton, Pennsylvania. Pe 27 martie, ea a acuzat stări febrile, avea o tuse seacă. Exact simptomele coronavirusului. A fost trimisă la spital, dar, acolo, dat fiind faptul că este tânără și că simptomele nu li s-au părut periculoase doctorilor, nu i s-a făcut testul. 18 colegi din sediul respectiv au fost testați pozitiv, dar ea n-a fost nici măcar testată.

Dar nici la muncă n-au mai primit-o, deși nu exista nicio dovadă că ar fi infectată. „Fără bani, nu se poate trăi. Trebuie să mă întorc acolo, să muncesc și să iau bani”, a spus Dominica. Ea a calculat că are nevoie de cinci zile pentru a avea bani pentru chirie și facturi.

„E riscant să merg la muncă. E un calcul riscant pe care îl fac în fiecare zi, cât câștig, cât pierd”, a mai spus Dominica Mercuri.

Un șofer livrează circa 300 de pachete zilnic

Kathy Knight, care lucrează ca șofer distribuitor pentru Amazon, a spus că „mă îngrijorează gândul că poate am infectat 1000 de persoane în ultimele trei zile”.

„Tocmai am vizitat 190 de clienți din zona mea. Dacă am virusul și am strănutat pe pachetul vostru, atunci virusul este acum pe veranda voastră”, a mai spus Kathy Knight. Ea duce, în medie, circa 300 de pachete zilnic, pachete care sunt atinse de șoferii distribuitori, dar și de alți angajați ai Amazon, cei care sortează marfa. Unul dintre cei care ating pachetele dacă e infestat, a transmis virusul către sute de persoane.

Atât Kathy Knight, cât și fiul ei, în vârstă de 22 de ani, care lucrează tot la Amazon, au avut simptomele noului coronavirus. Au făcut testele și rezultatele au fost pozitive. Ea crede că fiul ei a contactat virusul când a făcut livrări la Spitalul Jefferson.

S-a oprit pe 30 martie. „I-am spus șefului meu că nu mai pot face asta. I-am zis că mi-e teamă că am infectat 1000 de oameni în ultimele trei zile”, a încheiat aceasta.

 
 

Urmărește-ne pe Google News