Apelul disperat către Guvern al unui pensionar din Brașov, mic întreprinzător, care n-a beneficiat de amânarea ratelor: „Lăsați-mă să muncesc!”

La 73 de ani, Ioan Curiţeanu din Braşov este fericitul posesor al unei inimi perfect funcţionale, pe care se mândreşte că nu o simte. “Când le spun prietenilor că nu-mi simt inima, ei îmi răspund: dar te-ai gândit că poate nici nu o ai?”

Înainte de Revoluţie, domnul Curiţeanu a lucrat ca organizator de spectacole la teatrul de revistă şi operetă.

După 1989, turneele prin ţară s-au rărit. “Prietenii mei plecau pe capete în străinătate, în Germania, în America. Eu am rămas. Nu din patriotism sau nu ştiu ce. Am crezut că pot să am un trai bun şi aici”, spune el.

În 1993, domnul Curiţeanu a înfiinţat o firmă şi a încercat să organizeze spectacole pe cont propriu. “Mergea foarte, foarte greu, pentru că artiştii cereau banii înainte”. Aşa că firma s-a reprofilat şi şi-a mai luat un obiect de activitate: sablarea. Sablarea constă în curăţarea obiectelor de metal, piatră sau sticlă cu un jet de particule din material abraziv.

Recomandări

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

La 73 de ani, nu ştiu câţi lucrează. Eu lucrez, vreau să fac treabă. Câştig un ban, dar plătesc şi chirie, şi dobânzi, şi taxe la stat.

Ioan Curiţeanu, întreprinzător:

În atelierul său din fosta hală Metrom, din Braşov, domnul Curiţeanu ne-a arătat maşina de aer comprimat şi dispozitivul în care sunt introduse obiectele pentru sablare. Nu a putut face o demonstraţie ca la carte, întrucât administratorul halei, Romarm SA, i-a tăiat curentul.

Credit pe jumătate garantat de stat

Pentru a cumpăra aparatul de sablare, domnul Curiţeanu a luat un credit, acum doi ani. “Nu de la bancă, băncile nici nu se uită la tine, când ai vârsta mea. Am luat împrumutul de la o societate nebancară din Sfântu Gheorghe, Societatea de Finanţare Rurală LAM – IFN SA”.

Creditul a fost obţinut prin programul IMM Invest, reglementat de OUG nr. 110 / 2017. E un program de încurajare a creditării pentru întreprinderi mici şi mijlocii. Statul român garantează în procent de maximum 50 la sută, exclusiv dobânzi şi comisioane, creditele luate de IMM-uri pentru investiţii. Pentru restul sumei, firmele trebuie să prezinte garanţii colaterale.

Recomandări

Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei

Firma domnului Curiţeanu, Armator Porto Franco Impex SRL, a împrumutat în jur de 10.000 de euro pentru utilajul modern. Ca garanţie colaterală a fost trecută în contract locuinţa domnului Curiţeanu.

Pus la zid de Romarm

În decembrie, întreprinzătorul braşovean achitase deja jumătate din credit. Nu avea datorii la stat. “Dar ianuarie şi februarie sunt două luni cu activitate foarte slabă. Nu vin clienţi. Aşa că am rămas dator cu chiria la Romarm, 6.000 de lei. Şi cu două rate la credit, în jur de 4.000 de lei, la care s-au adăugat între timp 3.000 de lei penalităţi”.

Dacă nu venea pandemia, mă salvam. Dar statul român a vrut altfel.

Ioan Curiţeanu, întreprinzător:

Într-un an ca oricare altul, domnul Curiţeanu ar fi lucrat în martie şi ar fi achitat restanţele. Însă în martie anul acesta a venit pandemia. Iar firma de sablare şi-a suspendat activitatea pe durata stării de urgenţă.

Guvernul Orban a dat o ordonanţă, OUG 37 / 2020, privind amânarea ratelor la credite pentru persoane fizice şi juridice.

Recomandări

Filmul intervenției medicale în cazul lui Silviu Prigoană, prezentat pas cu pas de DSU: „Au efectuat fără oprire manevrele de resuscitare”

Domnul Curiţeanu nu a putut beneficia de această măsură, întrucât nu îndeplinea condiţiile puse de OUG: să fie cu plata ratelor la zi. Aşa că sprijinul acordat de stat, în cazul firmei sale, s-a tradus în şutul aplicat pe marginea prăpastiei.

Romarm SA, companie de stat, l-a somat pe domnul Curiţeanu să plătească chiria restantă şi i-a tăiat curentul. “Am făcut o hârtie, prin care ceream eşalonarea datoriei pe şase luni, dar nici nu au stat la discuţie cu mine. Banii pe loc!”.

“Pe noi, restanţierii, ne-au lăsat în ploaie”

Între timp, au început să sosească notificări şi apoi somaţii de la firma de credite din Covasna.

Societatea din Sfântu Gheorghe preciza, în somaţia de pe 15 mai, că poate “utiliza toate mijloacele juridice aferente executării bunurilor afectate garantării creditului acordat”. Adică poate veni în orice moment să confişte utilajele domnului Curiţeanu şi să le vândă la licitaţie. “Sau să mă dea afară din casă. Cum or vrea”, spune bărbatul.

Analizând felul în care statul român a sărit în ajutorul firmelor în pandemie, domnul Curiţeanu spune că i se par discriminatorii condiţiile din OUG 37/2020. “Noi, restanţierii, nu suntem tot cetăţeni? Cred că guvernul ăsta nu gândeşte. Mulţi oameni vor rămâne pe drumuri, pentru că au pus condiţia asta, să fii cu ratele la zi. Oricum plăteşti acea restanţă. Şi încă plăteşti mai mult.”

Dar ei ne-au luat cortul şi ne-au lăsat în ploaie. Că i-o fi presat banca, ce să spun… Restanţierii, nu! Dar la votare redevenim cetăţeni. Acuma nu suntem. Pentru ce ne-aţi lăsat în afara legii, pe noi, restanţierii, domnule Cîţu? Care-i motivul? De ce nu mă lasă să muncesc?

Ioan Curiţeanu, întreprinzător:

Mai are doar fluturaşii

Întreprinzătorul braşovean are şi o pensie, sub 1.000 de lei lunar, “puţini bani, oricum trebuia să fac ceva”. Avea planuri de extindere a afacerii. “Voiam să investesc într-o instalaţie de vopsit în câmp magnetic. Îmi dublam veniturile. Luam 35 de lei pentru sablare şi încă 35 de lei pentru vopsire”.

Cum veneau clienţii? “Ca la frizer. Îmi făceam reclamă singur. Am primit destule telefoane în perioada asta, am pierdut o groază de bani”.

Ioan Curiţeanu a încercat, fără prea mult succes, să împrumute bani de la prieteni. Apoi şi-a scos afacerea la vânzare pe un site de anunţuri. Nu mai poate munci, dar încă mai poate împărţi fluturaşi cu numele şi numărul firmei, în parcări. Aşa cum făcea când firma avea activitate.

Merge de la o maşină la alta şi printre gândurile negre de faliment i se amestecă paiete din lumina lui iunie şi amintiri posibile din viaţa pe care ar fi avut-o dacă ar fi plecat şi el, odată cu prietenii lui, din ţară. “M-aş fi dus în Marea Britanie, că ştiu un pic limba. Probabil m-aş fi învârtit, ca şi aici, pe lângă teatre”.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro