Michael Cox, profesor de relații internaționale la London School of Economics: „Deciziile luate la summitul NATO de la București din 2008 au fost, în multe privințe, o eroare strategică majoră” 

Deși un termen controversat în mediul academic, Michael Cox, un reputat profesor britanic de relații internaționale, a folosit constant termenul de „imperiu american” în scrierile sale. 

Într-un interviu pentru Libertatea, Michael Cox explică cum vede el definiția extinsă a imperiului american, care au fost nemulțumirile Rusiei în raport cu Vestul după dezintegrarea URSS și de ce Rusia și China au dezvoltat o relație durabilă și profundă în ultimii doi ani și jumătate ai războiului rusesc împotriva Ucrainei.  

Michael Cox este director fondator al LSE IDEAS și profesor emerit de relații internaționale la London School of Economics. A deținut mai multe poziții de conducere în domeniul relațiilor internaționale, inclusiv președinte al Consorțiului European pentru Cercetare Politică (ECPR), membru al Comitetului Executiv al Asociației Britanice de Studii Internaționale și al Comitetului Național Irlandez pentru Studiul Afacerilor Internaționale, președinte al Grupului de discuții privind Statele Unite la Chatham House etc. 

Recomandări

Klaus Iohannis i-a răspuns Elenei Lasconi, care i-a cerut să demisioneze pe 21 decembrie: „Cum să plec!?”

Este autor sau editor al mai multor cărți, printre care o colecție de eseuri The Post-Cold War World (2018), Agonies of Empire: US Power from Clinton to Biden (2022) și Ucraina: Russia’s War and the Future of the Global Order (2023).

Interviul a fost realizat în marja conferințelor Rațiu Dialogues on Democracy, organizate în parteneriat cu think tank-ul London School of Economics, LSE IDEAS. 

„NATO menține Europa dependentă de Statele Unite”

În scrierile dv., ați folosit frecvent termenul de imperiu american tocmai pentru că este unul controversat. Deși nu este o putere care practică extinderile teritoriale, mulți dintre cei care susțin că Statele Unite acționează ca un imperiu în raport cu alte state se referă la rețeaua sa globală de baze militare prin intermediul căreia își urmăresc și interesele economice. Mai folosiți termenul de imperiu american în contextul actual, al războiului imperialist al Rusiei în Ucraina? Există imperii bune și imperii rele?
Michael Cox: Nu fac o distincție între imperii bune și imperii rele. Folosesc cuvântul imperiu ca un concept neutru de relații internaționale. Marea Britanie, otomanii și Spania au fost toate exemple de imperii. China are potențialul de a deveni un imperiu, dar dacă aplicăm o definiție necontroversată a imperiului, imperiul american reprezintă modelul actual. Dacă nu altceva, el are o bază economică substanțială, mulți oameni, inclusiv ucraineni, îi caută garanțiile de securitate. De asemenea, uitați-vă la capitala sa, Washington. Arată ca o capitală imperială! 

Recomandări

Elena Lasconi îi cere președintelui Klaus Iohannis să plece de la Cotroceni pe 21 decembrie: „Dacă are un pic de onoare, îşi depune demisia”

În plus, în ciuda unor pierderi clare a puterii soft, SUA continuă să atragă milioane de persoane care aspiră să lucreze acolo. Statele Unite sunt, de asemenea, singura putere de anvergură militară globală semnificativă. 

Este în același timp singurul stat care are anvergură globală din Asia până în Europa. 

Este, de asemenea, singura țară de ale cărei informații depind majoritatea aliaților săi. În cele din urmă, SUA pot influența politica altor țări în moduri în care nicio altă țară nu o poate face. 

Se pune astfel întrebarea despre Donald Trump, care dorește să facă America „măreață din nou”, chiar dacă nu se comportă ca un lider american clasic. De fapt, el susține toate lucrurile greșite în raport cu interesele unui imperiu: nu este în favoarea globalizării, nu dorește să proiecteze putere, nu este încântat nici de sistemul tradițional de alianțe al SUA. Într-adevăr, el susține (în mod corect) că Statele Unite subvenționează NATO, dar el ar prefera să nu o mai facă. 

Pe de altă parte, NATO menține Europa dependentă de Statele Unite. 

– De ce nu folosiți conceptul hegemonul în loc de imperiu?
– Nu mă deranjează să folosesc hegemon. Cuvântul „imperiu” are o anumită rezonanță. Imperiul este un cuvânt mult mai sugestiv. De asemenea, el generează dezbateri cu prietenii americani care, în general, nu văd SUA ca pe un imperiu. Am scris odată un articol intitulat „Empire in Denial”. L-am scris deoarece prea mulți americani neagă faptul că SUA sunt un imperiu. Istoricul britanic Niall Ferguson a făcut același lucru, subliniind că britanicii nu au negat niciodată că erau un imperiu. Nici otomanii și nici spaniolii nu au negat. Atunci de ce o fac americanii?

Recomandări

Primul partid care anunță că îl susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din 2025: „Tot suportul necesar, fără a-i cere nimic în schimb”

Apropo, dezbaterea despre imperiu a apărut în timpul războiului din Irak. Nu am fost singura persoană care a folosit termenul. Chiar și unii republicani au folosit termenul. Președintele G.W. Bush a fost chiar obligat să răspundă susținând că, chiar dacă unii ne numesc imperiu, „nu suntem un imperiu”!

Este însă un imperiu în criză? Da. Fără îndoială. Se confruntă cu tot felul de provocări aici, acolo și peste tot? Face el o treabă foarte bună? Nu.

– Sub regimul Putin, hegemonia americană a fost un element esențial în lupta Rusiei împotriva Occidentului. Doctrinele de securitate rusești au sugerat în mod repetat că, după terminarea Războiului Rece, hegemonia americană ar trebui să fie contestată, iar scena internațională să fie compusă de un sistem multipolar. Inclusiv China contestă hegemonia americană, iar acest lucru a împins-o mai aproape de Rusia. De asemenea, în cadrul politicii americane există multe voci progresiste care pledează împotriva hegemoniei americane. Este contestarea hegemoniei americane cauza războiului din Ucraina?
– Problema Rusiei are legătură la două lucruri: unul, prăbușirea neașteptată a puterii sale între 1989 și 2000, despre care nimeni nu credea că se va întâmpla vreodată; și al doilea, NATO și extinderea NATO.

În realitate, rușii și Rusia au pierdut totul, așa cum o vedeau ei. Aceasta explică o parte din nostalgia pentru vremurile trecute, când toată lumea avea locuri de muncă stabile și se bucura de două săptămâni de vacanță garantate de sindicatele lor. Rușii nu erau bogați, dar cel puțin aveau o siguranță a vieții lor. 

A doua temă: extinderea NATO. Aceasta nu s-a întâmplat dintr-odată. Într-adevăr, în 1991, consensul general la Bruxelles era: „Nu vrem să ne extindem”. În 1991, administrația Bush nu era deloc înclinată să extindă NATO dincolo de Germania.

Așadar, de ce extinderea NATO s-a întâmplat? Cred că au avut loc mai multe evenimente semnificative. Un eveniment a avut o însemnătate specială și am scris despre el. În timpul alegerilor din Rusia din 1993, așa-numiții liberal-democrați și Partidul Comunist Rus (PCR) au obținut în mod neașteptat un număr semnificativ de voturi. Acest lucru i-a făcut pe mulți să creadă că antireformiștii erau mai mult decât un simplu grup de excentrici sau marginalizați.

Clinton a intrat apoi în cursa prezidențială, având nevoie de un număr semnificativ de voturi poloneze pentru a obține Casa Albă. Dreapta republicană a exercitat, de asemenea, presiuni, la fel ca Zbigniew Brzezinski, o personalitate poloneză proeminentă care a contribuit semnificativ la dezbatere, în ciuda faptului că nu făcea parte din administrație. Dar, în esență, extinderea a fost determinată de faptul că est-europenii înșiși au cerut securitate față de Rusia. A fost un caz clasic de „imperiu prin invitație”. 

Chiar și așa, o serie de americani credeau că extinderea va avea consecințe negative. Unul dintre cei care au ridicat unele îndoieli a fost Jack Matlock, ultimul ambasador al SUA în URSS, un republican. Părintele doctrinei strategiei originale de izolare a URSS, George F. Kennan, a afirmat, de asemenea, că ar fi o prostie să se extindă NATO.

– Ce părere aveți despre summitul NATO de la București, când președintele Bush a promis pentru prima dată Ucrainei și Georgiei că vor fi într-o bună zi în NATO? 
– Deciziile luate la summitul de la București au fost, în multe privințe, o eroare strategică majoră. Promisiunile făcute de președintele G. W. Bush nu au putut fi îndeplinite niciodată. El a creat așteptări irealizabile. Dar nu este același lucru cu a spune că promisiunea a determinat războiul; într-adevăr, în cele din urmă, ceea ce s-a întâmplat la București a avut probabil foarte puțin de-a face cu deciziile ulterioare ale lui Putin de a începe războiul în Ucraina.

Factorii care unesc interesele Rusiei și Chinei

– Ați publicat o carte despre relația dintre Rusia și China. Războiul din Ucraina a apropiat cele două puteri? 
– Amintiți-vă de cererea finală a lui Putin din noiembrie 2021, care a solicitat în esență abolirea NATO și revenirea la NATO înainte de 1997. Chinezii au răspuns spunând: „Este o idee bună, deoarece NATO este o moștenire a Războiului Rece”. Așadar, acesta este un aspect care îi unește. 

Au existat și alți factori care i-au adus împreună, despre care am scris pentru prima dată în 2016. Am contestat punctul de vedere conform căruia Rusia și China erau doar parteneri tranzacționali – o „axă de conveniență”, după cum a numit-o un scriitor, ambele având mai mult interes în a avea relații pozitive cu Occidentul decât ele între ele.

În 2016 mi-am exprimat părerea că relația dintre Rusia și China va fi pe termen lung și profundă, cu potențialul de a schimba echilibrul de putere. Nu a fost întotdeauna o călătorie ușoară. Relația a trebuit să treacă prin mai multe crize, dintre care prima a avut loc în 2014, odată cu anexarea Crimeei de către Rusia. China a avut rezervele sale. Dar, până la urmă, a rămas alături de Rusia, chiar dacă nu îi plăceau unele dintre acțiunile Rusiei.

În mod semnificativ, după 2014, relația s-a aprofundat din punct de vedere economic, militar și ideologic. De asemenea, Putin și Xi Jinping s-au întâlnit în mai multe ocazii după 2014. Chiar au gătit împreună! Serviciile lor de informații au lucrat, de asemenea, foarte îndeaproape, la fel ca și armatele lor, între ele având loc mult mai multe exerciții militare.

A existat apoi celebrul Memorandum semnat de Putin și Xi Jinping la începutul lunii februarie 2022. Ei au semnat acest comunicat de 5.000 de cuvinte, care a dezvăluit multe despre profunzimea relației, cu doar câteva săptămâni înainte de invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina. Chiar și așa, mulți occidentali au primit comunicatul de 5.000 de cuvinte cu un oarecare scepticism.

Acum, peste doi ani de la invazia pe scară largă, observăm că legătura dintre cele două țări a devenit mai puternică și mai profundă, ducând la un nivel de angajament reciproc care nu era prezent nici măcar în februarie 2022.

„Xi Jinping împărtășește o viziune foarte sovietică asupra lumii”

– Credeți că Occidentul este de vină pentru relațiile tot mai strânse dintre China și Rusia?
– Occidentul a făcut lucruri care le-au apropiat. Pe de altă parte, rușii și chinezii au avut întotdeauna interese comune puternice și s-ar fi apropiat oricum, deoarece viziunile lor asupra lumii sunt similare. De asemenea, merită amintită afecțiunea istorică a lui Xi Jinping pentru fosta Uniune Sovietică, al cărei colaps îl regretă profund – la fel ca Putin. În plus, la fel ca Putin, el crede că Gorbaciov a fost un prost. Într-adevăr, el crede că sistemul sovietic anterior a funcționat eficient și că numai manipulările occidentale au dus la dezintegrarea acestuia. 

De fapt, Xi Jinping împărtășește o viziune foarte sovietică asupra lumii. Când îi citesc discursurile în engleză, parcă aș citi un discurs sovietic, doar că e în chineză. De fapt, am scris chiar un articol intitulat „Cât de sovietică este China?”.

Observația nu a negat unicitatea Chinei ca țară și societate. Dar legăturile dintre cele două sisteme sunt clare. Xi Jinping nutrește o admirație profundă pentru Revoluția Rusă și, în special, pentru Lenin. Când a vizitat Sankt Petersburg, a vrut să meargă și să se așeze pe cuirasatul Aurora, care a jucat un rol esențial în revoluția din noiembrie 1917. Este posibil ca Putin să fi respins comunismul, chiar dacă Xi nu a făcut-o. Cu toate acestea, există suficiente lucruri care îi unesc și îi fac să lucreze împreună pentru a schimba lumea în direcția lor.

FOTO: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro