Deși documentele au fost depuse în instanţă în 2012, procesul va debuta abia pe 14 mai, la Los Angeles. Tohme Thome i-a chemat în instanţă, printre alţii, pe administratorii averii starului, John Branca şi John McClain, pe Katherine Jackson, mama acestuia, dar şi pe Jermaine Jackson, unul dintre fraţi, potrivit Mediafax.

În timpul procesului vor fi rexaminate ultimele zile ale starului pop şi, în particular, relaţia cu Tohme Tohme, care a apărut în viaţa acestuia în 2008, având relaţii în toată lumea arabă.

Tohme susţine în documentele depuse în instanţă că i-a oferit starului consiliere pentru a-şi îmbunătăţi imaginea publică, că l-a ajutat să îşi regleze situaţia financiară, dar şi să-şi organizeze turneul final din carieră.

Fostul manager susţine că administratorii averii lui Michael Jackson îi datorează un comision de 15% din veniturile starului din ultimul an de viaţă şi o parte din încasările de sute de milioane de dolari generate de filmul concert „This Is It”. De asemenea, susţine că i-a intermediat starului un împrumut care l-a ajutat pe acesta să-şi păstreze ferma Neverland.

Numele lui Michael Jackson care s-a stins din viață la 50 de ani, pe 25 iunie 2009, a fost în ultima perioadă târât prin tot soiul de scandaluri. Cel mai recent a fost cel de la începutul acestui an, când a avut premiera documentarul „Leaving Neverland” în care au fost lansate noi acuzaţii de abuz sexual la adresa starului pop.

Efectele documentarului au fost extreme: mai multe posturi radio nu îi mai difuzează muzica lui Jackson, iar o statuie a cântărețului a fost îndepărtată.

Foto: HEPTA


FOTO | Planul unui arhitect vizionar pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame: O grădină de meditație și o fermă pe acoperișul clădirii la adăpostul unui dom din sticlă


 

Urmărește-ne pe Google News