Michael James Pratt, cetățean neozeelandez, fusese condamnat la închisoare pe viață pentru pornografie infantilă, exploatare sexuală și agresiune sexuală în Statele Unite.

Poliția a precizat că acesta a fost implicat în producția audiovizuală de pornografie, recrutând fete minore și tinere prin înșelăciune între anii 2012 și 2019. El a câștigat peste 17 milioane de dolari din aceste activități.

Doar 57 de infractori aflați pe lista FBI-ului a celor mai căutați oameni au fost prinși în afara jurisdicției Biroului, au mai transmis autoritățile spaniole, adăugând că este pentru prima dată când acest lucru se întâmplă în Spania.

Conform poliției spaniole, fugarul a plasat anunțuri online prin care oferea locuri de muncă de „modelling” care s-au dovedit a fi înregistrări pornografice.

Pratt a plătit alte femei pentru a acționa ca „momeală” și pentru a convinge victimele că materialul înregistrat nu va fi publicat online.

Uneori, victimele erau reținute împotriva voinței lor și forțate să presteze activități sexuale pe care anterior le-au refuzat în mod limpede.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News