În cadrul seriei de evenimente dedicate aniversării a 70 de ani  de la crearea Scuderia Ferrari, bolidul care va fi licitat pe data de 16 noiembrie, la The Contemporary Art Evening Auction – în New York.

Monopostul F2001 al lui Michael Schumacher este estimat la 4 milioane de euro pentru această vânzare. Anul trecut,  monopostul Benetton-Ford cu care Schumacher a obţinut primul podium al carierei în Formula 1 – la Grand Prix-ul Mexicului din 1992, a fost vândut pentru 1,2 milioane de dolari.

Michael Schumacher deţine recordul pentru cele mai multe titluri mondiale în Formula 1 – cu şapte coroane. Ferrari a câştigat de 15 ori titlul suprem la Constructori.

Fostul mare pilot din Formula 1 se află în perioada de recuperare în urma accidentului la schi, suferit în decembrie 2013.

Întrucât starea sa de sănătate nu s-a îmbunătățit aproape deloc de la accident, familia lui Shumacher ar fi decis să-l transporte pe fostul pilot, ajuns acum la 48 de ani, la o clinică din Statele Unite.

Publicații din Elveţia și din Germania au dezvăluit că tratamentul urmat de Schumacher se ridică la peste 10 milioane de euro pe an, adică aproximativ 28.000 de euro  pe zi. În cei aproape patru ani, peste 40.000.000 de euro!


VIDEO/ Primarul care străbate pe jos 320 de kilometri, ca să aducă apă potabilă în localitatea sa. Și-a cusut singur bătăturile de la picioare și a mers mai departe

Întors în ţară după 16 ani, un ieşean a avut parte de surpriza vieții. Ce se afla pe terenul său, a rămas fără cuvinte               

VIDEO/ Legenda mormântului sacru din România unde îţi rupi hainele şi ţi se împlinesc dorinţele

Detalii nemaiauzite despre Oana Zăvoranu și soțul ei. În ce fel l-a testat până să-l ia de bărbat


 

Urmărește-ne pe Google News