Sabine Kehm, managerul lui Michael Schumacher, le-a dat speranțe fanilor lui Schumi. Într-o declarație de presă, aceasta a folosit pronumele “noi” în timp ce discuta planurile unui muzeu cu realizările pilotului.

“În toți anii activi, Michael și-a păstrat majoritatea mașinilor și multe cămăși și căști, iar în spatele minții noastre am planificat mereu să le punem la dispoziția publicului”, a declarat Sabine Kehm.

Declarațiile managerului din această lună sunt surprinzătoare, în contextul în care Sabine Kehm, omul care ținea publicul și presa la curent cu starea de sănătate a lui Michael, a interzis la un moment dat jurnaliștilor din Germania să mai publice informații cu privire la starea de sănătate a lui Schumacher, sub amenințarea proceslor, scrie presa din Italia.

La finalul lunii decembrie se vor împlini patru ani de la teribilul accident suferit la schi de Schumacher pe 29 decembrie 2013.

Fostul pilot de Formula 1 a dispărut de atunci din lumina reflectoarelor, din cauza căruia s-a ales cu leziuni serioase ale creierului.


Mesajul primit de un român aflat într-un centru de detenţie în Marea Britanie: „Poți evita să devii un cerșetor dacă te întorci în România”


 

Urmărește-ne pe Google News