Bernier va negocia cu ministrul britanic pentur Brexit, David Davis. Acesta a prezis că negocierile vor fi dure în ciuda faptului că ambele părți își doresc să păstreze relații bune după finalizarea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Miniștrii celor 27 de state ale Uniunii Europene umrează să se întâlnească în cursul zilei de luni la Bruxelles pentru a-i da lui Barnier, fost comisar european și ministru al Franței, directivele pentru viitoarele negocieri.

Barnier a spus pe 3 mai că nu se așteaptă ca negocierile să înceapă înainte de mijlocul lunii iunie, atunci cîând se așteaptă ca noul climat politic din Marea Britanie, după alegerile legislative, să fie unul favorabil unor înțelegeri. El a adăugat că cea mai dificilă parte a negocierilor va fi realizarea acordurilor financiare. Barnier și-a exprimat îngrijorarea privind un eventual eșec legat de stabilirea facturii ieșirii Marii Britanii din UE, pe care Uniunea Europeană o estimează a fi în jurul a 60 de miliarde de euro.

Negociatorul Brexit a subliniat, de asemenea, un calendar provizoriu care duce la ieșirea formală în doi ani. El speră la un acord privind prima fază a Brexitului între octombrie și decembrie 2017, apoi o lansare a celei de-a doua faze între decembrie 2017 și primăvara anului 2018, apoi finalizarea unei înțelegeri Brexit în octombrie 2018.

Scopul ar fi ca procesul de ratificare a acordului să fie finalizat până în martie 2019, cu trei luni înainte de următoarele alegeri pentru Parlamentul European.

Uniunea Europeană ar putea să negocieze cu Marea Britanie un acord comercial înainte ca cele două părţi să stabilească termenii finali ai Brexit, potrivit proiectului prezentat de președintele Consilului European Donald Tusk. Cu toate acestea, Marea Britanie trebuie să arate ”progrese suficiente” pentru acordul de separare, în prima fază a negocierilor, iar statele UE vor putea să accepte lansarea negocierilor comerciale în a doua fază.

Cu toate acestea, această concesie făcută premierului britanic este însoțită de elemente pe care May ar putea să le considere mai puțin atrăgătoare, relatează Reuters. Acestea includ insistenţa ca în timpul perioadei de tranziţie. care va urma probabil după ieşirea din UE a Marii Britanii, în 2019, şi înainte de finalizarea acordului comercial, Regatul Unit să accepte reglementările UE, inclusiv contribuţiile la buget şi supravegherea judiciară – acesta au fost principalele motive pentru care britanicii au optat pentru Brexit în luna iunie anul trecut.

 
 

Urmărește-ne pe Google News