ANCMMR a transmis, miercuri, un comunicat de
presă în care cer autorităților că trebuie să continue dialogul cu sectorul de
retail și toții agenții economici care vor fi afectați atât de efectele
epidemiei, cât și de restricționarea
unor drepturi fundamentale precum libertatea economică.

„În unele zone, activitatea zilnică ar putea avea de suferit prin reducerea sau întreruperea programului. În aceste condiții, solicităm Guvernului să aibă în vedere scutirea de la plata impozitelor și contribuțiilor aferente indemnizației pentru angajații a căror activitate a fost limitată. În zonele afectate, ar trebui reduse chiar și impozitele locale pentru a nu asista la creșterea poverii fiscale în contextul reducerii sau întreruperii activității, preîntâmpinând astfel falimentul unor agenți economici”, a precizat Feliciu Paraschiv, vicepreședintele ANCMMR.

Printre măsurile solicitate de ANCMMR se numără: compensarea
plăților concediilor medicale restante datorate de stat angajatorilor cu sumele
datorate pentru CAS, CASS și CAM, dar și  compensarea plăților concediilor medicale cu sumele
datorate pentru CAS, CASS și CAM în luna următoare înregistrării concediului
medical, potrvit Mediafax.

Mai mult se cer și măsuri speciale pentru facilitarea
aprovizionării constante cu mărfuri a magazinelor de proximitate, verificarea
lanțului de prețuri producător-distribuitor-retailer pentru a diminua specula
cu produsele a căror cerere crește și sprijinul autorităților pentru
dezinfecția imediată a magazinelor intrate în carantină.

 
 

Urmărește-ne pe Google News