Cetățean britanic, Mike Jagger a venit din Franța și, în conformitate cu legea, ar fi trebuit să rămână în carantină 10 zile, în condițiile în care Hexagonul se află pe lista teritoriilor cu risc ridicat a Marii Britanii.
La mai puţin de 24 de ore de la sosirea la Londra, el s-a alăturat, pe Stadionul Wembley, celor 60.000 de microbişti.
Susținător al formației Arsenal Londra, Mike Jagger a fost fotografiat purtând mască atunci când a ajuns la loja VIP de pe „Wembley” şi mai mulţi fani l-au oprit pentru autografe.
„Mick este un mare microbist şi voia să fie pe «Wembley». A fost testat pentru COVID înainte de zbor şi la sosire, plus după meci, aşa că a considerat că a fost grijuliu în acest sens”, a declarat o sursă apropiată muzicianului, pentru MailOnline.
Din cauză că a încălcat regulile COVID, Jagger ar putea fi amendat cu 10.000 de lire sterline.
În vârstă de 77 de ani, Jagger deţine proprietăţi în Londra, New York, Mustique şi pe Valea Loarei, unde locuieşte mare parte din an.
De aproximativ 30 de ani, el este proprietarul castelului La Fourchette din satul Poce-sur-Cisse, pe care l-a cumpărat cu 2,2 milioane de lire sterline.
Îl împarte acum cu iubita lui, balerina Melanie Hamrick, în vârstă de 34 de ani, şi cu fiul lor în vârstă de 4 ani, Deveraux.
În prezent, The Rolling Stones finalizează la Londra un album care este programat să fie lansat anul acesta.
FOTO: EPA