Autorităţile din judeţul Galaţi au activat planul roşu de intervenţie la Berheci, unde, din cauza vântului extrem de puternic, un microbuz cu 17 persoane s-a răsturnat în afara părţii carosabile, scrie News.ro.
Conform datelor transmise de Instituţia Prefectului Judeţul Galaţi, la faţa locului au fost direcţionate echipaje ISU şi de la Poliţia Rutieră.
Din primele informaţii, pasagerii din microbuz sunt în stare bună, o singură persoană acuzând dureri la o mână.
În nordul judeţului Galaţi, precum și în mai multe zone din județele Bacău, Botoşani, Brăila, Buzău, Covasna, Galați, Gorj, Harghita, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Vaslui şi Vrancea se circulă în condiţii de iarnă.
Totodată, până pe 9 ianuarie, la ora 10.00, estul României se află sub avertizare meteo de viscol, polei și ninsori.