Investigația este centrată în jurul modului în care Microsoft a vândut software în țara vecină. Mai precis, Microsoft a oferit o serie de reduceri masive către mai multe firme intermediare, iar acestea au revândut licențele către o serie de agenții guvernamentale în 2013 și 2014.

Investigația se centrează asupra posibilității ca firmele intermediare au folosit diferența pentru a da mită sau alt gen de bonificații către oficiali guvernamentali.

Microsoft nu a fost disponibilă pentru comentarii.

Libertatea a scris în luna decembrie că echipe de investigatori interni au descins la filiala din Ungaria, iar aceștia verificau împrejurările în care s-au acordat licențele.

Tot atunci, presa maghiară a scris că Microsoft a reziliat contractele cu cei mai mari trei revânzători de licențe din Ungaria ”din motive etice”.

Potrivit legislației din SUA, companiile americane trebuie să raporteze practicile incorecte realizate de către subsidiarele lor din alte țări atunci când încearcă să obțină contracte publice.

Potrivit ziarului american, în 2013 au apărut detalii privind practici suspecte ale Microsoft în România, China, Italia, Rusia și Pakistan.

New York Times scria în acel moment că autoritățile americane au promis să verifice acuzațiile.

Drone kamikaze rusești surprinse deasupra Republicii Moldova, la doar 100 de metri de sol. Reacția Guvernului de la Chișinău
Recomandări
Drone kamikaze rusești surprinse deasupra Republicii Moldova, la doar 100 de metri de sol. Reacția Guvernului de la Chișinău

Dosarele Microsoft din România

Acest lucru nu a oprit însă implicarea companiei în mai multe dosare penale în România. ”Dosarul Microsoft” s-a încheiat în 2016 cu mai multe condamnări pentru o serie de miniștri și oameni de afaceri, între care fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu, Gheorghe Ștefan (”Pinalti”), Dorin Cocoș sau Dumitru Nicolae (”Niro”).

Între timp, unii dintre aceștia au fost eliberați, în vreme ce fostul ministru Gabriel Sandu i-a scris o plângere președintelui american Donald Trump în care acesta denunță Microsoft, o serie de foști ambasadori, dar și oameni politici.

La începutul anului 2018, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat clasarearea unui alt dosar care viza Microsoft. În acel dosar erau vizați Ecaterina Andronescu, Serban Mihăilescu, Mihai Tănăsescu, Dan Nica, Alexandru Athanasiu, Adriana Țicău. Dosarul îl viza și pe fostul ministru Daniel Funeriu, dar DNA a stabilit că aceste nu s-ar fi făcut vinovat de nimic.

Listă lungă

Microsoft nu este singura companie care cade pradă investigațiilor americane privind mita oferită în alte state. Anul trecut autoritățile au declanșat o anchetă împotriva Uber pentru practici similare în Asia de Sud-Est, iar în anul 2008 conglomeratul german Siemens a plătit o amendă de 800. Același lucru l-a făcut în 2010 și gigantul german Daimler, care a plătit 185 de milioane de dolari în cadrul unei investigații pentru mită oferită înb 22 de țări.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Știrileprotv.ro
NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai lung din țara noastră. Astăzi, este complet închis și niciun român nu-l poate vizita
FANATIK.RO
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai lung din țara noastră. Astăzi, este complet închis și niciun român nu-l poate vizita
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Elle.ro
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Observatornews.ro
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate
HOROSCOP
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI