Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul său, Microsoft are 72 de magazine în SUA şi alte câteva zeci peste hotare unde grupul prezintă şi vinde laptop-uri şi alte echipamente hardware. La fel ca şi alţi retaileri, Microsoft a fost nevoit să îşi închidă temporar toate magazinele sale la finele lunii martie din cauza pandemiei de coronavirus.

„Vânzările noastre au crescut online şi portofoliul nostru de produse a evoluat în mare parte spre ofertele digitale, iar echipele noastre au dovedit că pot servi cu succes clienţii dincolo de locaţiile fizice”, a declarat vicepreşedintele Microsoft, David Porter.

Microsoft a precizat că magazinele închise în perioada pandemiei nu vor mai fi redeschise, însă grupul are intenţia de a pune la punct „Centre de experienţă Microsoft” la Londra, New York, Sydney şi la sediul central al companiei de la Redmond, statul Washington.

Grupul american nu a dezvăluit care este numărul de angajaţi afectaţi de această decizie, dar a precizat că va constitui provizioane în valoare de 450 milioane de dolari pentru a acoperi devalorizarea activelor.

Compania Microsoft este listată pe bursa americană, unde a atins recent o valoare de piaţă de peste un trilion de dolari. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News