Gheorghe Stancu, bunicul puştiului ucigaş, nu a făcut niciodată un secret din faptul că nepotul său, Iulian, îi este mai tot timpul aproape atunci când merge la vânătoare. Ba, mai mult, vorbesc oamenii pe la colţuri, bătrânul nu s-ar fi sfiit să pună în mâinile firave ale băiatului, elev în clasa a II-a, arma de vânătoare de calibrul 12 mm şi chiar să-l înveţe să tragă.
“Lecţii” care s-au dovedit a fi mortale, judecând după dimensiunile tragediei consumate acum patru zile în locuinţa unde Nicoleta a fost executată de Iulian chiar cu arma cu care, în pădure, se tot antrenase sub îndrumarea bunicului iresponsabil. “Poate copila era şi acum vie dacă moşu nu îşi învăţa nepotu să tragă cu puşca. Ăla micu nu avea de unde să ştie cum se foloseşte arma dacă bătrânu nu îl lua mereu la vânătoare”, ne-au povestit revoltaţi câţiva localnici din Colibaşi. Gheorghe Stancu e cercetat în libertate sub acuzaţia de ucidere din culpă pentru că a lăsat arma la îndemâna copilului care, fără voia lui, s-a transformat în ucigaş.
A fost executată cu arma de vânătoare
Acum patru zile, Nicoleta Ştefania a fost împuşcată în cap de vecinul şi prietenul ei de joacă, Iulian. Băiatul a executat-o pe fetiţă cu puşca de vânătoare a bunicului său, armă pe care a găsit-o rezemată de perete, într-o bucătărie de vară. Nicoleta era unicul copil al soţilor Daniela şi Victor Boiangiu.