Iulian Stroe (33 de ani), tatăl “micuţului Hercule”, cum este supranumit copilul, a venit în urmă cu câteva zile şi le-a cerut ajutorul angajaţilor de la Primăria Icoana pentru a obţine alocaţia aferentă celor patru copii, Giuliano (6 ani), Francesca (4 ani), Claudio (3 ani) şi Gabriella (2 ani).

“Ne-a spus că vrea să ia alocaţie pentru cei mici şi că doreşte să se căsătorească, pentru că mama copiilor (n.r. – Ileana) nu poartă numele soţului. Am stat de vorbă cu el şi mi-a zis că nu mai avea de lucru în Italia şi că au venit acasă. Aici mai locuieşte mama lui Iulian, pentru că tatăl i-a murit”, ne-a povestit Mariana Zaharia, referent la Starea Civilă în cadrul Primăriei Icoana. Femeia spune că l-a văzut în carne şi oase pe “micuţul Hercule”.“Până acum îl văzusem doar pe internet, pentru că se ştia povestea lui aici şi ne mândream cu el. Acum e slăbuţ rău. Nu s-a dezvoltat probabil din cauza antrenamentelor. Aici sigur nu se mai poate pregăti pentru că nu mai are cu cine şi cred că nici nu mai au bani să-l ducă la antrenamente. Aş fi vrut să facă o demonstraţie, să-l vedem şi noi, dar nu a făcut”, a mai spus angajata primăriei.

A mâncat mici cu smântână

Giuliano Stroe (6 ani) e campion la mersul în mâini şi la flotări, intrând şi în Cartea Recordurilor. El poate să facă flotări fără să se sprijine de podea nici măcar cu picioarele, fiind invitat la numeroase emisiuni din Italia şi din România pentru a-şi etala talentul. Din filmuleţele postate pe youtube de Iulian Stroe, capul familiei, se observă că acomodarea cu viaţa la ţară a decurs normal pentru Giuliano, care a mâncat mici cu smântână, cireşe şi a avut parte chiar şi de un tort personalizat, cu ocazia aniversării zilei de naştere, pe 18 iunie.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News