Vlad Andrei Decu (6 ani), din Călăraşi, suferă de talasemie majoră, o boală transmisă ereditar. Ambii părinţi aveau această boală, fără să ştie. Au aflat după naşterea lui Vlăduţ, mai exact, când acesta a fost diagnosticat. Pentru a supravieţui, copilul face transfuzii lunar. Şansa lui la o viaţă normală e transplantul de celule stem.

“Am decis, împreună cu soţul, să mai avem un copil, asumându-ne riscul că s-ar fi putut naşte şi el bolnav. Am avut un noroc imens, ca dar de la Dumnezeu: Maria (n.r. – de un an şi două luni), care e perfect sănătoasă!”, povesteşte Magda, mama băiatului.

Micuţei i s-au recoltat celule stem, care au fost stocate la Cord Blood Center (CBC). “Cei doi fraţi sunt compatibili, iar Maria are 97% şanse să îşi salveze fratele. În sfârşit, putem spune că sângele placentar salvează vieţi ”, a declarat dr. Tudor Panu, director general CBC. Lui Vlăduţ i se va face transplantul cu celule stem peste câteva luni, în Italia. Intervenţia va costa 150.000 de euro.

Recoltarea celulelor costă 3.270 de lei
În România există şase bănci de stocare a celulelor stem, autorizate de Agenţia Naţională a Transplantului, iar CBC e singura care deţine certificatul de calitate ISO 9001.

“Recoltarea de celule stem, transportul şi procesarea lor îi costă pe părinţi 3.270 de lei”, a afirmat Ana Maria Mocanu, director medical CBC.

 
 

Urmărește-ne pe Google News