Un pas făcut ceva mai nesigur, o durere surdă la șold care-l apăsa la mers.
Apoi, într-o seară, părinții l-au găsit chircit în pat. Hari nu putea să mai
pună picioarele în pământ, nu putea să mai facă nici un pas din cauza durerii
atroce. A urmat controale ale căror prime răspunsuri indicau doar niște
inflamații, efecte secundare ale unor viroze peste care puștiul tocmai trecuse.
Părinții lui – Adina (29 de ani) și Romeo (38 de ani) -, nu s-au mulțumit cu
aceste investigații care, din nefericire, aveau să fie complet contrazise de
testele la care băiețelul lor a fost supus ulterior.

 ”Am crezut că înnebunim când ne-au spus diagnosticul.
Neuroblastom de gradul IV cu metastaze în măduva osoasă. La diagnosticare,
copilașul nostru avea măduva spinării afectată în proporție de 80 la sută, plus
metastaze în corp. Cancerul i-a cuprins aorta, i-a afectat glanda suprarenală
și a modificat poziția rinichiului stâng. O tumoră mai mare decât o portocală
pe care au găsit-o în spatele bazinului, sub rinichi”,
povestește
Romeo Istrate, tatăl lui Hari.

Băiețelul a făcut deja peste 80 de ore de chimio

Cum boala a fost descoperită într-un stadiu avansat, băiețelul a fost prins
rapid – după alte consulturi medicale și investigații de imagistică -, într-un
program intensiv, personalizat, de chimioterapie. Hari a devenit, pe rând,
pacientul Institutului Oncologic București (IOB) și al Spitalului ”Luis
Țurcanu” din Timișoara unde a adunat peste 80 de ore de terapie injectabilă. În
paralel, părinții lui Hari i-au trimis dosarul medical în Franța, la Spitalul
”Gustave Russy”, unde micuțul a ajuns după ce oncologii parizieni au studiat cazul.

 ”Acum, Hari al nostru, Pititcu, așa cum îi spunem noi, este
internat în Franța. E acolo cu mama lui, iar eu fac naveta la câteva săptămâni.
Conform programului stabilit de specialiștii francezi, băiețelul nostru va fi
operat pentru extirparea tumorii după care va fi supus unui transplant de
celule stem. Apoi, timp de o lună,  va fi ținut într-o cameră specială
sterilă pentru a se vedea cum a primit organismul său celulele noi”,

spune tatăl băiețelului.

”Să-i dăm lui Hari șansa la viață!”

Toate aceste proceduri medicale, vitale pentru micuțul Hari sunt extrem e
costisitoare pentru familie. Statul Român se implică, conform legislației, în
decontarea unor cheltuieli (aproximativ 170.000 de euro), dar Hari tot mai are
nevoie de o sumă uriașă. Este vorba de alți 300.000 de euro, tratamente,
operații, cazare, hrană și transport.

 ”Sumele sunt astronomice, de neconceput pentru noi, oameni
simpli. Dar, cu ajutorul oamenilor, sperăm să putem să strângem acești bani și
să-i redăm copilăria lui Hari. De fapt să-i dăm șanșa la viața!”,
este
mesajul lui Romeo Istrate, tatăl lui Hari.

Cei care doresc să îl ajute pe Hari, o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «HARI».

Donează prin sms, online, prin PayPal sau transfer
sau redirecționează
2 % din impozitul pe venit către Fundația
Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro

* Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o
singură dată
. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele
Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținut
la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în
rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

Citește mai multe despre copiii pe
care FUNDATIA RINGIER ii sprijina de 7 ani la rubrica AJUTA COPIII

ACȚIUNE UMANITARĂ FINANȚATĂ ȘI PUBLICATĂ DE FUNDAȚIA RINGIER

 
 

Urmărește-ne pe Google News