Micuțzu este de părere că totul pornește, de fapt, de la mentalitate. ”Asta e problema în țara noastră: că, de obicei, încercăm să ne fie bine doar nouă. La alții nu prea ne gândim. Și asta e valabil în orice domeniu: în stand-up, în teatru, peste tot! (…) E o situație foarte serioasă acum și mi se pare că ar trebui să o tratăm toți foarte serios. Pare că am ajuns un popor care nu este mișcat de nimic tragic, exact cum s-a întâmplat cu băiatul de la Brașov de acum două zile, lucru care nu a mișcat aproape pe nimeni” a spus artistul de stand-up comedy, într-un interviu pentru paginademedia.ro
Făcea pe alții să râdă, dar el era depresiv
Chiar dacă acum îi face pe alții să râdă, situația nu a fost mereu roză pentru Micutzu. S-a confruntat cu depresia și abia acum, când are succes, a avut curajul să vorbească despre asta. „Din frustrări pleacă și depresia. Dacă nu cumva le canalizezi frustrările alea altfel. La mine depresia majoră a venit după terminarea facultății când am realizat că din grupul ăla compact și mișto de oameni care ar fi trebui să mute munți, fiecare din acel moment înainte se va îngrijora de sine și grupul nu va mai exista și fiecare trebuie să facă ce poate ca să supraviețuiască”.
Și totuși, a durat până să-și dea seama de ce suferă iar în tot acel timp a făcut stand-up comedy.
”Stand-up-ul nu m-a ajutat în perioada aia pentru că era doar un venit constant și nu simțeam să fac ceva care contează. Chiar aveam senzația că noi schimbăm lumea. După ce mi-am dat seama că sunt într-o mare depresie mi-am adus aminte de ce am învățat în facultate și asta m-a propulsat cumva și am ieșit din starea de depresie.”
Protestează în Piață
Acum însă, se confruntă cu un alt gen de depresie, provocat de situația din țară. Dacă totul va rămâne așa și în viitorul apropiat, Micutzu vrea să plece și să stabilească altundeva. „Cel mai probabil, la ce se întâmplă, o să plec din țară. Cel mai probabil asta o să fac La un moment dat, dacă o să vreau o familie, probabil o să aleg altă țară, nu o să vreau să rămân aici” spune Micutzu care și-a stabilit și un termen: cinci ani, din care a trecut deja unul.
Câștigă bine din stand-up comedy, așa că nu banii sunt problema. ”Eu sunt bine din punct de vedere financiar, dar asta nu e tot. Deocamdată nu am găsit soluția cum pot eu, Cosmin Nedelcu, un cetățean al țării ăsteia, să mă exprim, în momentul în care ceva nu îmi convine.(…)Nu sunt doar un comediant. Sunt și un om care plătește taxe și care încearcă să îi fie bine, și nu numai lui” a mai spus artistul, care nu prea a ratat până acum protestele din Piață. ”Nu cred că rezolvă mare lucru, dar tot ies. Asta pot să fac. Altceva, din păcate, nu prea pot.”
Cele mai mari pensii speciale din Ministerul de Interne. Peste 20.000 de lei luaţi “în mână”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro