Miercurea Mare este ziua în care Iuda Iscarioteanul L-a vândut pe Iisus pentru treizeci de arginţi fariseilor care voiau să-L ucidă. Gestul lui Iuda a făcut ca, mai târziu, ziua de miercuri să fie declarată zi de post.
După cum spun tradițiile din Săptămâna Mare, Miercurea Săptămânii Sfintelor Patimi este este ultima zi în care se mai pot face treburi casnice. Astăzi, mai este permis doar să se spele rufe şi să se calce, dar şi treburile câmpeneşti. După această zi, bărbații își ajută nevestele la treburile gospodărești.
Miercurea Săptămânii Sfintelor Patimi – mirul și femeia păcătoasă
Miercurea Mare este dedicată Tâlcuirii Evangheliei în Biserică, la denie. Este unul dintre momentele care îndeamnă la pocăință. La Denia care se ține în Miercurea Mare este pomenită femeia păcătoasă care, din dorința de a i se ierta păcatele, a spălat cu lacrimi și a unscu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa.
„Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simțind Dumnezeirea Ta, luând rânduiala de mironosița și tânguindu-se a adus Ție mir mai inainte de îngropare, zicând: Vai mie! Ca noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului, și întunecată și fără de lună pofta păcatului. Primește izvoarele lacrimilor mele, Cel Ce scoți cu norii apa din mare; pleaca-Te spre suspinurile inimii mele, Cel Ce ai plecat cerurile cu nespusa plecăciune. Ca să sărut preacuratele Tale picioare și să le șterg pe ele iarași cu părul capului meu. Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în Rai în miazăzi, de frică s-a ascuns. Cine va cerceta mulțimea păcatelor mele și adâncurile judecăților Tale, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel Ce ai nemăsurata milă” (Idiomelar, glasul al 8-lea, alcatuire a Casianei monahia, Triod).
Acesta este considerat un simbol al pocăinței și al îndreptării omului păcătos.
„Sfânta noastră Biserică se oprește în mod special asupra ungerii cu mir din partea unei femei care a adus mir de mult preț, mir care era socotit ca având prețul mai mare decât 300 de dinari, ceea ce însemna prețul a 300 de zile de lucru. Femeia și-a aratat cinstirea ei față de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, turnând peste El mirul cel de mult preț și Domnul Hristos a primit cinstirea pe care I-a adus-o acea femeie”, a explicat părintele Teofil Paraian, pentru crestinortodox.ro.
Deși în Sfânta Evanghelie nu se spune că acea femeie a fost păcătoasă, cântările și textele liturgice din slujba din Miercurea Săptămânii celei Mari se referă astfel la ea.
„Sfântul Ioan Gură de Aur face o legătură între vinderea lui Iuda, între faptul că Iuda l-a vândut pe Mântuitorul și femeia căreia i s-au dezlegat păcătele de către Domnul Hristos. Iar Sfânta noastră Biserica face și ea aceeași legatură, iar în legătură cu femeia păcătoasă ne spune că acea femeie a luat rânduiala de mironosiță”, a spus părintele Teofil Paraian.
Miercurea este ziua în care cărturarii şi fariseii au făcut sfat pentru prinderea şi uciderea Mântuitorului, temându-se de puterea pe care o avea asupra mulţimilor. „Şi împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleşug, şi să-L ucidă” (Matei, 26.4).
Şi tot în această zi, Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece apostoli, se duce la arhierei pentru a-L vinde pe Hristos: „A zis: «Ce voiţi să îmi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre?» Iar ei i-au dat treizeci de arginţi. Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor” (Matei, 26, 15-16).
După Miercurea Mare urmează Joia Mare, care este ultima zi în care se pomenesc morții, iar femeile merg la biserică și împart colaci de post, vin, miere și fructe.
sursă foto: doxologia.ro
Citește și Modificarea Codurilor penale intră în Parlament, după Paște; Cea mai controversată propunere, redefinirea abuzului în serviciu
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro