Dacă în Marţea Mare este indicat să se spele geamurile, podele şi să se dea cu aspiratorul, în Miercurea din Săptămâna Patimilor, dintre treburile casnice se mai pot face doar următoarele activităţi: să se spele rufe şi să se calce, dar şi treburile câmpeneşti.
Din această zi, se spune că bărbații trebuie să stea pe lângă casă și să își ajute nevestele, conform alba24.ro.
INFO
Denia care se ține în această seară îl aduce în prim-plan pe Iuda, apostolul trădător şi, totodată, se face pomenirea femeii păcătoase care, în dorinţa de a i se ierta păcatele, a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos.
Aceasta este ziua în care Iuda Iscarioteanul L-a vândut pe Iisus pentru treizeci de arginţi fariseilor şi cărturarilor ce voiau să-L ucidă. Gestul lui Iuda a făcut ca, mai târziu, ziua de miercuri să fie declarată zi de post. Astfel, alături de vineri (ziua în care Iisus a fost răstignit), Miercurea Mare este una din cele două zile ale săptămânii în care creştinii postesc pe tot parcursul anului, cu excepţiile zilelor marcate ca „harţi” în calendarul ortodox.
Miercurea este ziua în care cărturarii şi fariseii au făcut sfat pentru prinderea şi uciderea Mântuitorului, temându-se de puterea pe care o avea asupra mulţimilor. „Şi împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleşug, şi să-L ucidă” (Matei, 26.4).
Şi tot în această zi, Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece apostoli, se duce la arhierei pentru a-L vinde pe Hristos: „A zis: «Ce voiţi să îmi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre?» Iar ei i-au dat treizeci de arginţi. Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor” (Matei, 26, 15-16).
Sursa: crestinortodox.ro