Potrivit avizului de însoțire a mărfii, șoferul turc, în vârstă de 26 ani, transporta condimente din Turcia pentru Germania, a transmis Poliția de Frontieră.

„La controlul de frontieră, polițiștii au depistat opt persoane, șapte bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, ascunse în semiremorca autocamionului, echipată cu instalație frigorifică, printre cutiile cu condimente”, a precizat sursa citată.

În momentul în care au coborât din camionul frigorific, cei opt migranți proveniți din țări afro-asiatice, au acuzat stari de rău și hipotermie.

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu le-au acordat primul ajutor, apoi migranții au fost transportați la Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, pentru acordarea de ajutor de specialitate.

După stabilizarea stării de sănătate și externarea cetățenilor străini, aceștia vor fi preluați, împreună cu șoferul turc, de către Poliția de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro

Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO

Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO

„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro

Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI