Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Piscu Vechi, judeţul Dolj, au oprit pentru un control, miercuri după-amiază, un autoturism în care se aflau doi cetăţeni români, „care nu îşi justificau prezenţa în zonă”.

„În urma legitimării acestora și a efectuării controlului asupra mijlocului de transport, au fost descoperite două pungi din plastic în care se aflau 19 telefoane mobile care nu le aparțineau”, a transmis Poliția de Frontieră.   

A fost declanșată o acțiune de căutare, pe linia combaterii migrației ilegale, în urma căreia au fost descoperite, în vegetația din imediata apropiere a malului fluviului Dunărea, 19 persoane, 15 bărbați și 4 femei.

S-a constatat, în urma efectuării controlului corporal și al bagajelor, că sunt cetățeni sirieni, cu vârste cuprinse între 13 și 62 de ani, care au traversat Dunărea cu o ambarcaţiune și intenţionau să intre ilegal în România, ca apoi să ajungă în țări din vestul Europei.

Cei doi cetățeni români sunt cercetați pentru trafic de migranți, iar cei 19 sirieni, care au săvârșit infracțiunea de intrare în România prin trecere ilegală a frontierei de stat, au fost preluați de autorităţile bulgare, „în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”.

FOTO: Poliția de Frontieră

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Două crime comise în județul Constanța, aparent fără legătură între ele, scot la iveală un caz înfiorător
Știrileprotv.ro
Două crime comise în județul Constanța, aparent fără legătură între ele, scot la iveală un caz înfiorător
Claudia Pătrășcanu a răbufnit și a spus ce a făcut unul dintre băieți pe ascuns: „Câtă suferință!” Filmarea care dă peste cap tot ce se știa
Viva.ro
Claudia Pătrășcanu a răbufnit și a spus ce a făcut unul dintre băieți pe ascuns: „Câtă suferință!” Filmarea care dă peste cap tot ce se știa
Elena Udrea, mesaj din închisoare pentru fiica ei, în prima zi de școală: „Draga mea inimă…”. Ce mare și frumoasă s-a făcut Eva Maria!
Libertateapentrufemei.ro
Elena Udrea, mesaj din închisoare pentru fiica ei, în prima zi de școală: „Draga mea inimă…”. Ce mare și frumoasă s-a făcut Eva Maria!
Fabricile din România care produc pe bandă rulantă. Au făcut uitate importurile și angajează constant
FANATIK.RO
Fabricile din România care produc pe bandă rulantă. Au făcut uitate importurile și angajează constant
Bellu și Bitang, revenire istorică? » „Avem nevoie de ei. Degeaba ajută din umbră”
GSP.RO
Bellu și Bitang, revenire istorică? » „Avem nevoie de ei. Degeaba ajută din umbră”
Leguma din România care a avut un randament de vis. Au ieșit pe plus toți cei care au cultivat așa ceva
FANATIK.RO
Leguma din România care a avut un randament de vis. Au ieșit pe plus toți cei care au cultivat așa ceva
Jennifer Lopez, în cea mai sexy rochie, la 55 de ani! Artista vrea să-i arate lui Ben Affleck ce a pierdut! FOTO
Unica.ro
Jennifer Lopez, în cea mai sexy rochie, la 55 de ani! Artista vrea să-i arate lui Ben Affleck ce a pierdut! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Tânărul care a venit îmbrăcat în "steagul" Americii în prima zi de şcoală explică gestul
Observatornews.ro
Tânărul care a venit îmbrăcat în "steagul" Americii în prima zi de şcoală explică gestul
Horoscop 10 septembrie 2024. Săgetătorii sunt în elementul lor și asta le dă putere, sporind efectul pe care îl au asupra celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 10 septembrie 2024. Săgetătorii sunt în elementul lor și asta le dă putere, sporind efectul pe care îl au asupra celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI