Diego Garcia, o insulă splendidă din Oceanul Indian, dar care a devenit bază militară pentru Marea Britanie și SUA, este intens dezbătută în aceste zile.
Context. De ce este atât de mediatizat procesul dintre tamili și Regatul Unit
În urmă cu doar câteva zile, SUA, Marea Britanie și Mauritius au ajuns la o înțelegere: Arhipelagul Chagos, din care face parte teritorial și insula Diego Garcia, a fost retrocedat către Mauritius. Excepție face tocmai insula în cauză, care este o bază militară importantă pentru planurile Marii Britanii și ale SUA.
În acest context, Marea Britanie a mai avut de rezolvat o singură problemă. Primii tamili care au sosit pe Diego Garcia în octombrie 2021 au spus că au fugit de persecuție și că au încercat să navigheze în Canada pentru a cere azil când barca lor a avut probleme și au fost salvați de Royal Navy. Declarațiile lor au fost susținute de hărți, înregistrări în jurnal și date GPS de la bord.
Din acel moment, familiile de tamili au fost ținute într-un loc izolat, iar între cele două părți a început un proces intens pentru a găsi o cale de rezolvare a situației. În timp ce oamenii au cerut azil politic pe insula Diego Garcia, autoritățile britanice și cele americane au refuzat din cauza statutului militar pe care îl are insula.
Marea Britanie nu vrea să creeze un precedent. Așa că îi aduce pe tamili în România
Până azi, guvernul Regatului Unit nu a fost de acord cu aducerea lor în Marea Britanie, pentru că, au susținut britanicii, acest demers riscă să creeze o „rută de migrație în spate”.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe a declarat că miniștrii au lucrat pentru a găsi o soluție care să protejeze bunăstarea migranților și „integritatea frontierelor teritoriale britanice”.
Oferta către imigranți, făcută marți de oficialii britanici de pe insulă, a venit după ce Marea Britanie a anunțat că va preda suveranitatea Teritoriului Britanic al Oceanului Indian (BIOT).
Guvernul britanic a susținut că convenția privind refugiații nu este în vigoare pentru BIOT, deoarece este „diferențiată din punct de vedere constituțional” de Marea Britanie, deși este administrată de Ministerul de Externe din Londra.
În schimb, administrația BIOT a stabilit un proces separat pentru a determina dacă tamilii ar putea fi returnați în Sri Lanka sau să li se acorde protecție internațională – despre care ONU spune că este asemănătoare cu statutul de refugiat.
În prezent, sunt 56 de tamili pe Diego Garcia. Alți opt se află în prezent în Rwanda, după ce au fost transferați acolo pentru îngrijiri medicale după autovătămare sau tentative de sinucidere.
Guvernatorul BIOT, Paul Candler, a cerut guvernului să-i aducă pe toți migranții în Marea Britanie, din cauza a ceea ce el a descris drept o „situație periculoasă și nesustenabilă” în lagăr, pe fondul incidentelor în masă de autovătămare.
Candler a demisionat o lună mai târziu după aceste declarații, spunând în scrisoarea de demisie, obținută de BBC, că a considerat că „situația migranților este din ce în ce mai dificilă”.
Guvernatorul interimar al BIOT, Nishi Dholakia, a spus că guvernul Marii Britanii a luat în considerare cererea anterioară a administrației arhipelagului, dar a decis, în schimb, să „facă oferte diferite unor persoane diferite”.
„Unii oameni vor primi oferte de a merge într-o altă țară sigură, iar alții vor primi o ofertă de întoarcere voluntară”, a spus el.
„Vreau să vă asigur că acest anunț nu înseamnă că cineva va părăsi imediat insula. Cu toții veți avea timp să luați în considerare oferta și pașii următori”, a fost mesajul lui Nishi Dholakia.
Avocații care îi reprezintă pe unii dintre migranți au spus pentru BBC că este „imperativ ca tabăra să fie închisă fără întârziere” și că guvernul Regatului Unit „găsește o soluție viabilă pe termen lung pentru toți indivizii și familiile lor”.
Venirea în România e primită cu bucurie de tamili. „Cea mai fericită zi din ultimii trei ani”
Migranților – atât cei de pe insulă, cât și cei opt aflați în Rwanda – ale căror cereri de protecție internațională au fost aprobate, precum și familiilor din tabără cu copii, li se va oferi un transfer într-un „centru de siguranță”, condus de Națiunile Unite în România, pentru șase luni. În tot acest timp, guvernul Regatului Unit continuă să caute o „soluție durabilă”.
„În aceste șase luni, Regatul Unit va continua să dezvolte o soluție durabilă pentru dvs., în conformitate cu standardele internaționale. Puteți alege să acceptați orice soluție care vi se prezintă în acest timp. Dacă nu doriți să acceptați nicio ofertă făcută în aceste șase luni, veți fi adus în Marea Britanie”, spun scrisorile administrației BIOT, văzute de BBC.
Un bărbat, aflat în prezent în Rwanda, căruia i s-a oferit mutarea în România, a descris-o drept „o ușurare foarte mare”. Un alt migrant de acolo a spus că a fost „cea mai fericită zi din ultimii trei ani”.
Celor cărora li s-au respins cererile de protecție și nu fac parte din unitățile familiale din tabără li s-au oferit stimulente financiare pentru a se întoarce în Sri Lanka.
Potrivit unei scrisori către migranți, aceasta include 3.000 de lire sterline, asigurare medicală timp de trei ani, cazare pentru până la trei ani, plus un loc de muncă sau oportunități de formare sau educație.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Abel1974 • 09.10.2024, 17:40
Americanii și englezii le-au luat terenuri gratis și acum le-au găsit niște fraieri să le dea de mâncare și cazare exact ca-n Ucraina ,i-au băgat în război și cei ce fug stau liniștiți în Romania.
tomitan • 09.10.2024, 16:04
Dupa ce ne-au adus gunoaiele cu ajutorul mafiei , acum ne aduc refuzati la export.Inca un motiv sa ies la vot si sa votez impotriva conasatilor psd-pnl.Sa-i cazeze in Modrogan 1 sau Kiseleff 10 pe banii lui Marcrl descurcaretul care a avut job "la privat" in timpul comunismului si a lefegiului Ciuca Mos Teaca .Sa-si vanda Bugonul dr Somes Rolexul si sa-i hraneasca. PS.De ce nu-i deporteaza in India ? India este o demicratie , sa-i ia Modi la fl acasa. Sau au nevoie de figuranti la PRO TV sa-si continue serialul ? ( stiu ei care)
K476 • 09.10.2024, 15:49
De ce spalam noi rufele murdare ale UK. UK a vândut Basarabia și Bucovina, pe noi ne a vândut rușiilor. Noi nu suntem bine văzuți în UK. Ce căutăm noi în povestea lor!?