Gruparea a fost destructurată în iunie 2023, când trei bărbați din Alba Iulia au fost surprinși în flagrant în timp ce transportau șase cetățeni din Bangladesh pentru a fi scoși din țară. Dosarul a fost trimis în instanță în octombrie 2023, iar în mai puțin de un an, inclusiv cu etapa camerei preliminare, s-a ajuns la prima hotărâre de condamnare. Procurorii DIICOT Alba Iulia au documentat un total de 24 de transporturi de migranți, organizate într-o perioadă de șase luni, între decembrie 2022 și iunie 2023. Suma totală care ar fi fost obținută de membrii grupării se ridică la circa 300.000 de euro.

Cuști confecționate sub caroseria unor autoturisme

Mașinile în care erau transportați migranții erau modificate, având compartimente special confecționate pentru transportul acestora. De asemenea, autovehiculele erau periodic schimbate, erau schimbați proprietarii și erau achiziționate din diferite județe ale țării, tocmai pentru a nu da de bănuit trecerea lor împreună prin frontieră. Inițial, transporturile s-au efectuat cu mașini mici, ce aveau compartimente special confecționate sub forma unei cuști metalice sudate sub portbagaj, fiecare autoturism transportând un migrant. Ulterior, pe măsura dezvoltării activității, începând cu luna martie 2023, membrii grupării au achiziționat autoutilitare/dube, pe care le au modificat special pentru transportul migranților, sudând sub caroserie, între elementele de șasiu, cuști metalice, în care încăpeau în jur de 6/7 migranți, în funcție de constituția fizică a acestora.

Pentru comunicațiile dintre membrii grupării se foloseau aplicații cum ar fi Signal, sau WhatsApp, precum și numere de telefon din alte state – gen Slovenia, despre care liderul grupării știa că nu pot fi interceptate. Suplimentar, acesta le solicita subordonaților ca, ulterior, să șteargă comunicările purtate. Se foloseau mai multe locuri de cazare a migranților, acestea fiind schimbate după un timp, de cele mai multe ori aceștia fiind aduși la Alba Iulia, care era punct de plecare spre graniță. 

Migranții erau transportați în cuști sudate sub caroserie

Contrafilaj la mașinile de poliție

Gruparea folosea antemergători care asigurau, în timpul transporturilor, contrafilaj la mașinile de poliție care ar fi putut supraveghea transportul sau controla mașinile în punctul de trecere a frontierei. Pentru transferul sumelor de bani se foloseau conturi de Revolut sau transferuri pe numele unor persoane interpuse.

Lider al grupării a fost identificat Andrei Dumitru Potor, fost polițist, din Alba Iulia, care a inițiat întreaga activitate infracțională. „Acesta a organizat, a coordonat și a participat la toate transporturile efectuate de gruparea infracțională, precum și la fiecare recrutare a membrilor noi în cadrul grupului infracțional organizat, profitând atât de nivelul de educație pe care îl are, cât și, cel mai probabil, de cunoștințele dobândite în perioada în care a avut calitatea de polițist. Inculpatul a pus în aplicare o adevărată afacere infracțională și a făcut din traficul de migranți un mod de viață, dovadă fiind multiplele condamnări pe care le are, dispuse pentru săvârșirea aceluiași timp de infracțiuni, atât în țară, cât și în străinătate”, susțin anchetatorii. 

Patru inculpați, condamnați cu executare

Potor ar fi avut și ideea de a se modifica autovehiculele pentru ca transportul migranților să se facă mai facil. În fața instanței, bărbatul a recunoscut faptele și a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare pentru trafic de migranți și constituirea unui grup infracțional organizat. Concubina acestuia, împreună cu care a inițiat gruparea, a primit 3 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 4 ani. Cetățeanul somalez Ahmed Zakarie Abdullahi a fost condamnat la 5 ani în regim de detenție, în timp ce inculpatul din Bangladesh, Alamgir Abdul Muhit, a primit 2 ani și 4 luni cu suspendare. Cei doi aveau rolul de a identifica migranți care, în schimbul a 3.000 de euro, doreau să fie transportați până în Austria. Pedepse cu executare au mai primit doar doi inculpați, care sunt recidiviști: Emil Vereș  – 3 ani, o lună și 20 de zile și Mihai Cristian Costea – 5 ani și 10 luni. Instanța a menținut arestul la domiciliu al inculpaților Potor, Vereș și Costea și măsura controlului judiciar pentru alți 10. Magistratul a mai dispus confiscarea a trei autoutilitare, cinci autoturisme și a unei autorulote folosite de membrii grupării în perioada activității infracționale. De asemenea, a fost dispusă confiscarea, de la lider și de la concubina acestuia, a sumei totale de aproape 200.000 de euro. Ceilalți trebuie să achite sume mai mici, între 2.000 de euro și 30.500 de euro.

Perchezițiile informatice au arătat modul de operare al traficanților

În urma perchezițiilor informatice realizate la telefoanele confiscate de la membrii grupării, au fost descoperite mai multe discuții care au devenit probe în dosar. Una dintre acestea s-a derulat în perioada 28 mai  – 6 iunie 2023, între Potor (Traficant 2) și un alt inculpat:

Traficant 1: Am 9 în momentul ăsta, câți îți pot trimite? Și aș vrea mașină dacă se poate să-i trimit.

Traficant 2: Nu ai micuți 7?

Traficant 1: Nu am unde să-i mai țin aici 

Traficant 2: Dacă îs mari, mai mult de 6 nu 

Traficant 1: O să-ți dau poză cu ei

Traficant 2: Să vb și la somalezi, să văd exact câți are, să știu dacă ți iau toți 9 sau doar 6, 7. Numa 2 mașini încarc, 12 14 bucăți. Depinde de mărimea lor

Traficant 2: Ok , mersi, mâine îți pot trimite 6, da?  Am nevoie de un răspuns acum. Vreau să am 6 confirmați, trebuie să-i anunț

Traficant 2: Cred că da, că îi bag în motel

Traficant 1: ok, mersi, cand e plecarea

Traficant 2: Maine sau joi. Dar mai mult ca sigur joi

(…)

Traficant 1: ai un raspuns de la somalez?

Traficant 2: Iau doar 3 de la el, fă-le poze la ai tăi și trimite

Traficant 1: ok

Traficant 2: Spune-i la ăla să le facă lângă o ușă. Să pot să pricep cât îs de mari

Traficant 1: ok

(…)

Traficant 2: Pozele monsenior :) 

Traficant 1 redirecționeaza un număr de 4 fotografii primite de la un contact

Traficant 2: Ăștia 4 is bețe. E bun

Traficant 1: bun

Traficant 2: Pana nu vb dimineață încă nu îi pune la drum. Mă bag la somn. La 10 îs treaz

Traficant 1: Păi la 7:30 pleaca microbuzul, le-am confirmat la ăștia că pleacă maine. 

Traficant 2: Vaiiii!!!! 

Traficant 1: Vine alam cu ei la 7:30, îi cazează el undeva habar n-am

Traficant 2: alam și ake merg în vamă goi, să treaca maine. Să vedem ce control e pe mașină

Traficant 1: ok, bun

Traficant 2: Dacă e liniște îți dai seama că încărcăm cât de repede. Vb la dimineață mai mult

Traficant 1: Doamne ajută, ok

(…)

Traficant 2: Vb și la adi bar, poate au destul loc să îi băgăm acolo

Traficant 1: mă suni

Traficant 2: Din ce am vb cu (…) a zis să abandonăm casa aia. 

Traficant 1: Mă anunți, oricum ajung la 14 cred

Traficant 2: După tura asta să căutam alta. 

Foto: Inquam Photos / Virgil Simionescu

Urmărește-ne pe Google News