Șoferul român și-a pierdut viața sub privirile înspăimântate ale soției sale, într-o parcare de TIR-uri din Franța. Belan Qassim Karim, a susținut, pe tot parcursul procesului, că este nevinovat. Irakianul a stat timp de doi ani și jumătate în arest preventiv.
Crima a avut loc în noaptea de 15 spre 16 mai 2021. Mihai Spătaru, originar din Brăila, se afla cu soția sa, colegă de echipaj, într-o parcare de pe Autostrada A28 din Franța, în zona de odihnă Translay. Transportau marfă din Anglia în Franța.
Tocmai venea dinspre Calais, când au fost nevoiți să se oprească, pentru pauza obligatorie de condus. La un moment dat, Mihai a coborât din cabina TIR-ului dorind să meargă la toaletă. Dar a observat că doi bărbați tăiaseră prelata și furau pachete din camion. A vrut să-i facă să plece, dar unul dintre ei l-a atacat și l-a lovit cu maceta.
„Am deschis ușa pe partea șoferului și deja l-am văzut cum venea plin de sânge pe lângă remorcă. M-am dat jos din cabină și am început să bat cu pumnii în toate camioanele ce erau acolo. Am zis că totuși poate cineva vorbește franceza și mă uitam la matricolă să văd poate e vreun număr de Franța.”, avea să povestească Liliana, soția lui Mihai, la câteva săptămâni după crimă.
Soția șoferului vorbește despre clipele de groază pe care le-a trăit atunci: nu știa limba pentru a suna la 112 și a coborât să ceară ajutor. De teamă, niciun șofer de TIR nu a deschis portiera. A găsit până la urmă pe cineva care a ajutat-o să cheme salvatorii, care au ajuns prea târziu: soțul ei decedase din cauza rănilor.
Doi irakieni de origine kurdă suspectați că l-au ucis pe Mihai au fost prinși după o lună. Ambii aveau 27 de ani la momentul crimei, dar numai unul dintre ei a fost acuzat, acum judecat și condamnat.