ComenteazăGermanul Fatih Akin s-a propulsat in primul rand al cineastilor care conteaza odata cu filmul sau “Cu capul inainte” (Ursul de aur la Berlin 2004). Povestind, cu o vitalitate atasanta, drama pasionala a unor imigranti turci din Germania, Akin reusea nu doar sa faca din acele personaje niste oameni extrem de vii, pe care-i iei cu tine in amintire, ci si – mai ales – sa dea un “kick-start” cinematografului german. “Cu capul in zid” ramane unul din cele mai bune filme europene din ultimii 5 ani.
“De partea cealalta” a fost prezentat anul trecut la festivalul de la Cannes, de unde s-a intors cu premiul pentru scenariu. Scenariul, din pacate, este lucrul cel mai putin reusit din aceasta drama a drumurilor intersectate si a destinelor interconectate – cu personaje care mor neasteptat si altele care traiesc in asteptarea a ceva… Fata de usurinta grava cu care Akin povestea, in filmul din 2004, problemele unui cuplu neconventional (casatorie de forma etc.), filmul din 2007 sufera de pe urma unor “simetrii” cam fortate si a unui ton general destul de conventional. Se simte, in spatele constructiei greoaie, efortul evident de a inchide povestea “la toti nasturii” inainte de a-i da drumul in lume. “Cu capul inainte” era un strigat din inima; “De cealalta parte” este un discurs calm si coerent, tinut la un ONG pentru migratii.
Asta nu inseamna ca filmul nu merita vazut. Akin reuseste sa mobilizeze, si aici, un grup de actori excelenti (pacat, doar, ca o scoate din poveste – mult prea devreme – pe Yeter (Nursel Koze), prostituata care nu mai e tinara si cu care se combina tatal personajului principal). Veterana Hanna Schygulla asigura un fel de “stafeta regala”, dar nici ea nu poate salva filmul de senzatia ca “De cealalta parte” este o poveste mai mult facuta decat traita.
Alex Leo Serban
Critic de film
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!