Miguel Mario Diaz-Canel Bermudez – actualul vicepreședinte și mâna dreaptă a lui Raul Castro – nu este doar primul președinte din afara familiei revoluționare, dar și primul șef de stat născut după revoluția socialistă de pe insulă.

Diaz-Canel, care vineri va împlini 58 de ani, a urcat discret eşaloanele puterii, pentru a ajunge în 2013 mâna dreaptă a lui Raul Castro, care îi va rămâne alături noului președinte după retragere și va continua să conducă Partidul Comunist Cubanez.

Diaz-Canel a studiat ingineria electrioncă şi şi-a început cariera politică când încă nu împlinise 30 de ani, înscriindu-se în Liga Tinerilor Comunişti în Santa Clara. La vârsta de 33 de ani, a devenit secretar-adjunct al Ligii Timp de 30 de ani, Diaz-Canel a urcat în ierarhia partidului comunist. Mai întâi a făcut parte din Uniunea Tineretului Comunist și a participat la o misiune internațională în Nicaragua. Între 1994 și 2003, a fost liderul partidului în provincia Villa Clara. De aici a fost promovat să facă parte din consiliul comunist din cadrul Politburo-Cuba alături de alți 14 membri (n.r. principala organizație politică a țării) și a fost apoi ministru al învățământului superior în perioada 2009-2012, când a devenit vicepreședinte și ministru al Cubei.

“El este un om fără nuanțe care nu este neplăcut, dar nici nu îi face pe oameni să se îndrăgostească de el pe loc. El a făcut clar de la bun început că nu va fi omul schimbării și că a ajuns în poziția în care este pentru că a fost capabil și a știut cum să asculte impecabil ordinele”, spune Francisco Perdomo, profesor cubanez în relațiile internaționale.

Deși a fost descris de unii ca genul ”yes-man” (o persoană obedientă care nu contestă niciodată ordinele pe care le primește), are și o reputație de a fi cald și atent cu cubanezii cu care a lucrat, dar și cu străinii cu care a avut contact.


Greșelile făcute de Ionuț Lupescu în campania electorală. ”A ignorat anumite cluburi. A discutat doar la Consiliile Județene”

FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News