„Te-ai întrebat vreodată cu adevărat, profund şi du­când gândul până la capăt cine ar sări în ajuto­rul tău, dacă ţi s-ar întâmpla o nenorocire cum­plită, total imprevizibilă şi care te-ar găsi vulnerabil şi neputincios? Nu te grăbi să răspunzi cu lista familiei şi a prietenilor, înainte de a te gândi, minuţios, la lista de nevoi nu numai imediate, ci şi pe termen lung”, notează Mihaela (foto).

Aceasta continuă: „Nu vreau să arunc vorbe pe o hârtie, care să semene a lozincă searbădă, dar folosesc spaţiul ăsta mic şi public pentru a va zgândări sufletul şi pentru a vă ruga, omeneşte, să-i ajutăm pe bieţii oameni rămaşi fără nimic. Un Nimic ce pare un abur, căci e un cuvânt greu de vizualizat şi greu de înţeles (…). Am toată admiraţia pentru cei care au reacţionat deja şi au donat bani sau bunuri, care s-au dus până în zonele sinistrate ca să dea o mână de ajutor, pentru jandarmii şi militarii care continuă să salveze vieţi fără să li se pună medalii în piept şi fără aplauze. Pentru mine sunt nişte eroi toţi cei care fac ceva, orice, pentru un om lovit de soartă. Viaţa ne oferă prea puţine şanse să facem lucruri grozave, cu atât mai puţin să fim eroi. Astfel de situaţii, în care chiar putem să ajutăm, sunt poate singurele secvenţe în care ne putem simţi eroi”.

Diva încheie: „Dezastrul abia (re-)începe. Secunda de reacţie contează enorm. Nu aşteptaţi să se facă mâine ca să fiţi oameni. E atât de frumos şi de simplu să trăieşti azi bucuria de a ajuta şi, eventual, să o repeţi şi mâine… Pentru oamenii disperaţi, Azi e vital. La Mâine nici nu îndrăznesc să se gândească, dar putem s-o facem noi în locul lor. De pus pe gând, acum”.

Citeşte şi: „Răduleasca şi-a mai tras un tatuaj”

 
 

Urmărește-ne pe Google News