Fundatia „Teodora Georgescu”, infiintata in scopul sprijinirii copiilor bolnavi de cancer, s-a lansat oficial sambata, 12 aprilie, la Sofitel. Fundatia,  al carei presedinte este Corina Dragotescu, vicepresedinte Mihaela Radulescu, a fost creata in urma tragediei micutei Teodora, copilul Lianei Stanciu  si al lui Mitza Georgescu (solistul trupei Bere Gratis). Cei doi parinti, extrem de recunoscatori demersului initiat de Mihaela si sustinut de atatea persoane publice, au decis sa ajute, la randul lor, iar cea mai buna solutie a fost ca fundatia pe care au creat-o sa vina in sprijinul miilor de copii bolnavi de cancer. Astfel, in prezenta presedintelui concernului francez Cyclopharma, a reprezentantilor Administratiei Prezidentiale, a Senatului, Ministerului Sanatatii, Casei de Asigurari de Sanatate, a Patriarhiei, a unor medici oncologi de renume din Franta si din Romania, dar si a presei, fundatia si-a anuntat proiectul indraznet – va aduce in Romania cel mai performant si mai nou aparat de diagnosticare si tratament al cancerului, chiar in fazele sale incipiente – cyclotronul – un aparat care va salva mii de vieti. Costurile unei astfel de achizitii ajung la aproape 2,5 milioane de euro. Specialistii cu care colaboreaza Fundatia „Teodora Georgescu” au luat in calcul toata problematica achizitionarii, instalarii, functionarii si costului pentru un astfel de aparat si au inaintat cereri catre toate institutiile de stat care ar putea da cate o mana de ajutor. Strangerea banilor a inceput deja; se va face exclusiv din donatii, aspect de care se va ocupa Mihaela Radulescu, alaturi de ceilalti membri.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Ce să pui în aluatul pentru cozonac dacă vrei să rămână fraged și pufos. Ingredientul folosit de gospodinele din Moldova
FANATIK.RO
Ce să pui în aluatul pentru cozonac dacă vrei să rămână fraged și pufos. Ingredientul folosit de gospodinele din Moldova
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI