Șefa CNAS a afirmat la Senat că pachetele de prevenție vor deveni obligatorii din 2023. „Începând cu noul contract-cadru, ne propunem să implementăm, în special, pachetele de prevenţie, care vor deveni obligatorii şi ne gândim inclusiv la elemente sancţionatorii. Încercăm să responsabilizăm populaţia în legătură cu propria sănătate, pentru cei care nu vin să îşi efectueze serviciile de prevenţie”, a spus Adela Cojan.
Mihaela Tănase, purtător de cuvânt al CNAS, a explicat pentru Libertatea că autoritățile își propun în primul rând să informeze populația. „Abia apoi ne gândim la unele condiționări, în cazul în care oamenii refuză aceste beneficii, iar apoi dezvoltă o afecțiune care putea fi prevenită sau depistată în faza incipientă”, a subliniat reprezentantul CNAS.
Sancțiunile ar putea fi introduse în 2023, pe modelul practicat de mai multe țări europene, dar numai după discuțiile și negocierile care se poartă cu Asociațiile de pacienți. „Abia atunci vom decide în ce ar consta această sancțiune, în cazul în care populația sănătoasă nu ar accepta aceste servicii de prevenție. Dar noi dorim în primul rând să încurajăm populația să facă testele, nu să o sancționăm”, a adăugat Mihaela Tănase, care a precizat că este vorba despre servicii de care beneficiază și persoanele asigurate, și cele neasigurate.
Aceasta a menționat că există pachete speciale de prevenție pentru persoanele considerate sănătoase, fără simptome, pachete care trebuie folosite nu pentru că românii ar putea fi sancționați, ci pentru că acest lucru salvează vieți.
Afecțiunile cronice apar în general în jurul vârstei de 50 de ani. Și atunci, cu ajutorul acestor controale preventive, putem să depistăm sau să ne ferim de aceste afecțiuni cronice.
Mihaela Tănase, purtător de cuvânt al CNAS, pentru Libertatea:
Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, a declarat vineri, 27 mai, într-o declarație de presă, că „există astfel de situații în multe țări, în care gradul de decontare a serviciilor medicale ține cont și de comportamentul preventiv al fiecărei persoane”.
„Putem să gândim o astfel de soluție. Nu cred că este o soluție rea, cred că este o soluție care ar putea să stimuleze prezentarea la medic, dar, pe de altă parte, și medicii, mai ales cei de familie, trebuie să fie parte a acestui efort”, a adăugat demnitarul.
Prevenția în sănătate este prevăzută pentru toate categoriile de vârstă, astfel:
- 0-3 ani: la externarea din maternitate, precum și la 1, 2, 4, 6, 9, 12,15,18, 24, 36 de luni
- 4-18 ani: o dată pe an
- 18-39 ani: o dată la 3 ani calendaristici, pentru persoanele asigurate
- 18+: se decontează o consultație de prevenție o dată la 3 ani, pentru persoanele neasigurate
- 40+: o dată pe an
Pachet anual de prevenție pentru românii peste 40 de ani
Asigurații care nu prezintă simptome și au peste 40 de ani pot beneficia de un pachet anual de prevenție, furnizat de medicul de familie la care sunt înscriși.
Acest pachet de prevenție cuprinde până la trei consultații, acordate într-un interval de 6 luni de la prima consultație, astfel:
- evaluarea riscului – consultația inițială
- intervenția asupra factorilor și obiceiurilor de viață care determină riscurile
- monitorizarea pacientului
Investigațiile recomandate de medicul de familie pot fi efectuate de furnizori aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate chiar și peste valoarea de contract, a transmis CNAS.