Mihai Albu are acum o stare de sănătate mai bună și speră că lucrurile intră pe făgașul normal. Merge periodic la control pentru a vedea cum se simte.

„Sunt ok acum. Zilele acestea trebuie să fac niște analize. Sper să iasă bine, să nu trebuiască să urmez vreun tratament oncologic. Sper din tot sufletul! Acum sunt ok, chiar am avut o vară frumoasă, plină.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Am avut și concediu, am și lucrat. Am revenit de ceva vreme la serviciu și merge totul foarte bine. Mă obișnuiesc cu gândul acesta că din trei în trei luni trebuie să fac o anumită analiză.

Dacă nu va ieși cum trebuie, va trebui să urmez un tratament destul de agresiv. Sper să nu se ajungă acolo”, a dezvăluit Mihai Albu pentru wowbiz.ro.

„Orice boală, oricât de gravă ar fi, dacă este descoperită la timp datorită tehnologiei și avansării medicinei în general, pot fi tratate și să se asigure o viață normală. Analizele periodice, făcute la timp, pot salva viața. Aceasta ar fi pilda pe care aș putea să o dau.

O lecție pe care am învățat-o. Eu mi-am făcut aceste analize la timp și se pare că am prins un moment favorabil, când boala nu este extinsă atât de tare, deci încă s-a mai putut face ceva”, a mai spus Mihai Albu, pentru aceeași sursă.

Mihai și Iulia Albu s-au întâlnit în prima zi de liceu a fiicei lor. Mihai și Iulia Albu și-au însoțit fiica, pe Mikaela, la deschiderea noului an școlar, fata fiind de acum la liceu. Întâlnirea celor doi, care au divorțat în urmă cu ceva ani, vine după ce designerul s-a plâns că nu își poate vedea fata mai des.

Mihai Albu se plânge că nu o vede suficient pe Mikaela, fiica lui și a Iuliei Albu. Adolescenta locuiește cu mama ei după divorțul părinților, iar pe tatăl ei îl vede doar patru zile pe lună, în weekenduri.

La divorț, Mihai Albu și Iulia Albu au stabilit ca fiica lor să locuiască la ea. O bună perioadă de timp cei doi nu s-au înțeles și au avut probleme cu programul Mikaelei, însă el tot nemulțumit e de relația pe care o are cu adolescenta.

„În niciun caz relația cu fiica mea nu este așa cum visam. Aș fi vrut să mă implic mai mult, dar este greu. Când părinții sunt divorțați și domiciliul este la mamă, pierzi mult timp din timpul copilului, rămâi un tată de duminică. Am un program de vizitare de patru zile pe lună, vă dați seama! Foarte puțin. Două weekenduri pe lună. În vacanță e altceva, dar și vacanța e mică…

Și fetița și-ar dori să fie în compania mea. Când există divorț, așa se întâmplă. Acum nu mă mai macină, m-am obișnuit. De obicei, la modul general, mamele obstrucționează, limitează tații să petreacă timp cu copiii. Se întâmplă ceva să nu se respecte programul”, a spus pentru Cancan Mihai Albu.

Urmărește-ne pe Google News