Iată care sunt acestea:
1. „MEŞTERUL MANOLE” – De departe cea mai idioată creaţie din istoria literaturii româneşti. Despre ce e vorba pe scurt? Povestea unui meşter complet nepriceput care suferea de schizofrenie în faza violentă. Omul se apuca împreună cu alţi „calfe şi zidari” să ridice o mănăstire. Pana aici nimic rău. Dar ce construiau ziua, se dărâma noaptea. În loc să recunoască faptul că e un agarici şi un amator, Manole insista. Dovadă a schizofreniei sale paranoide, într-o noapte visează un înger care-i spune s-o omoare pe nevastă-sa ca să-i iasă treaba cu construcţia. Meşterul pune iî practică visul si-şi ucide cu sânge rece femeia iubită, în chinuri groaznice, zidind-o de vie, fără să se întrebe măcar o secundă: „Mă, ce p***a mă-sii de înger mi-ar cere să omor?!?!?!” Manole a ramas în istorie ca primul bărbat care a facut bodybuilding sau primul bărbat care a avut o femeie-n casă.
2. „MIORIȚA” – Lecţia supremă a renunţării şi lamentării. Doi ciobani decid să-l omoare, din invidie, pe al treilea. Acesta este anunţat de către o oaie despre planurile mârşave. Ciobanul zice „Bine”, alege trei fluiere, îşi anunţă mama şi moare ca un bou.
3. „APUS DE SOARE” de Barbu Ştefănescu Delavrancea – Atunci când făcem filme sau piese istorice, noi românii parcă avem un băţ în c*r. Personajele sunt complet dezumanizate, devenind nişte monumente istorice care scot pe gură vorbe istorice, au o atitudine istorică, râgâie istoric etc. Dacă te uiţi la un film american despre istoria lor, îţi vine să plângi şi ti se face pielea de găină, deşi nu e vorba de ţara ta.
4. „SOMNOROASE PĂSĂRELE” de Eminescu – Nu poezia este cretină, ci interpretarea pe care o capătă iî gura profesorilor doar fiindcă aparţine geniului absolut al poeziei. „Somnoroase păsărele” e o poezioara drăgălaşă pentru copii. Cu asta cădem de acord. Dar de la asta până la „natura în poezia ‘Somnoroase păsărele’ este formată din elemente personificate, care acţioneaza antitetic: izvoarele suspină, codrul negru tace, dorm şi florile-n gradină. Acestea se afla în deplină armonie cu cele insufletiţe – lebădă, păsările, precum şi cu elementul uman”… E cale lungăăă.
5. SADOVEANU – Recunosc! N-am putut niciodată să citesc acest autor. Descrierile alea agonizante mă fac să-mi pierd minţile. Un fir de iarbă am văzut şi eu, nu am nevoie să-mi fie descris în 30 de pagini. Sper să nu mă bată Dumnezeu, dar dacă vrei ca un copil/adolescent să capete drag de citit, nu-i da Sadoveanu!