UPDATE: Mihai Bendeac și-a făcut și testul pentru depistarea virusului SARS CoV 2, la o clinică privată din Capitală, în urma căruia a fost depistat NEGATIV.

“Proverbul «Facerea de bine e f….. de mamă”, are un sâmbure de adevăr. M-am trezit într-un jihad efectiv, aveam nu știu câte apeluri, într-un final m-a sunat și maică-mea. De ce spun de proverbul de mai devreme? Eu am fost extrem de revoltat de atitudinea pe care mulți au avut-o vizavi de medicii români, polițiștii români. Ideea e că mi s-a părut flagrant că nici o persoană publică din România nu vorbește despre asta și nimeni nu spune că ar fi avut simptome vreodată. Sau ceva care să mă fi dus cu gândul că aș fi putut să am”, a început Bendeac discursul pe canalul lui de YouTube, povestind încă o dată, de această dată într-un stil mai serios, față de data trecută, când le povestea amuzat colegilor de la iUmor despre debutul bolii.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Actorul spune că a simțit simptomele specifice infecției cu coronavirusul după înmormântarea bunicului său.

“Povestea pe scurt este în felul următor. În momentul în care în România a început nebunia eu am avut pe 8 martie o premieră la Teatrul de Comedie și după am mers la Timișoara, unde am jucat două seri la rând. În momentul în care m-am întors nu pot să spun că nu m-am gândit că e foarte posibil, fiind în contact cu mii de oameni, să mă fi infectat. Se pare că nu a fost vorba despre asta. După ce m-am întors, la două zile, bunicul meu a murit și după înmormântare m-a sunat mama și mi-a zis că a apărut o știre la TV cum că la biserica respectivă toți preoții, angajații, au fost testați pozitivi. Treaba asta era cumva în perioada de început”.

Ceea ce spune actorul că l-a determinat să creadă că este infectat cu COVID-19 este faptul că, pe lângă simptomele care ne-au fost prezentate de medicii în ultimele luni, Bendeac a reușit să adoarmă fără să ia somnifere, lucru care nu i s-a mai întâmplat în ultimii 15 ani.

“Am mai avut gripe, dar nu mi s-a întâmplat niciodată ca în decursul a 5 minute să fiu un om normal prin casă și după 5 minute să am dintr-odată foarte multe simptome: dureri musculare, pierdere de gust, de miros, o stare de oboseală, o stare febrilă, iar în noaptea respectivă nici nu am apucat să iau somniferul, eu care dorm doar cu somnifere, și am dormit vreo 12 ore. A fost singura noapte din ultimii 10-15 ani, în care eu nu am avut nici un fel de vis. Nu m-am testat atunci. Eu și familia mea ne-am autoizolat. De ce nu ne-am dus la spital? Pentru că spitalele erau supraaglomerate. Ne era destul de clar pentru că la înmormântare au mai fost două rude care erau internate. Nu am vrut să apelăm la testare pentru că erau mulți oameni în situații mult mai grave”, a mai spus actorul.

“Înseamnă că în corp există anticorpi”

Pe cât de degajat a vorbit despre faptul că el și familia lui au fost infectați cu coronavirus, pe atât de panicat era actorul în momentul în care trebuia să facă testul de imunitate.

“Până la urmă este o gripă. Sigur că mai puternică și o transmisibilitate extrem de puternică, dar până la urmă este o gripă. Acum am un test de imunitate și vă spun cinstit că în acest moment, nu știu cum așteaptă o femeie testul de sarcină, dar îmi tremură mână. Vreau să-i mulțumesc lui Speak că testul a venit de la el, pentru că avea mai multe și tot el m-a ajutat să interpretez un pic. Asta înseamnă că în corp există anticorpi. Deci am avut dreptate. Treaba asta s-a întâmplat acum două luni”, a mai completat juratul de la iUmor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News