În Bucureşti, capitală europeană, încă sunt străzi neasfaltate, pline de pământ și pietre. Una dintre ele în nordul orașului. Mai exact strada Jandarmeriei. La numărul 375-390.
„De ce nu vine nimeni de 10 ani încoace să pună un asfalt”
Actorul Mihai Bobonete a semnalat pe pagina sa de Facebook neregula. Și a transmis un mesaj direct către primarul sectorului 1, Clotilde Armand, și edilul general, Nicușor Dan. „Sper ca toate drumurile pe care le mai aveți de făcut în viața asta să fie la fel ca bucata asta de șosea pe care merg de 10 ori pe zi. Eu împreună cu cei doi copii ai mei care mă întreabă tot timpul de ce nu vine nimeni de 10 ani încoace să pună un asfalt” și-a început Bobonete postarea.
„Defapt m-am razgandit, sper să aveți numai drumuri ca acesta toată viața asta și după ea la fel. Și mai sper că într-o zi, ăstora care ocupă funcții atât de înalte să vi se facă atât de rușine de incompetență și de neputință, încât să vi se rupă pantalonii în c** la fiecare strănut până la 90 de ani. Și să găsiți tot timpul coajă de nuca în cozonac!”, a mai scris acesta.
Cum arată o parte din strada Jandarmeriei
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6„Doamna Clotilde sunteți cel mai degeaba”
În mesajul către Dan și Armand, actorul a mai precizat că: „Să nu-mi începeti acum că nu ține de noi, că e la capitală, că mai sunt situații… Acum o săptămână am auzit o declarație care reflectă fix potența unui primar. «Eu știu că toate linoleurile din tramvaiele bucureștene trebuiesc schimbate, dar nu avem bani!». Domnul Nicușor, eu știu că aș face surf, dar nu am placă și mai știu unele lucruri, dar nu am chef și mi-e și scârbă să vi le spun că sigur găsiți o scuză la toate. Doamna Clotilde sunteți cel mai degeaba”.
„Această porțiune aparține de Primăria Capitalei”
La o oră de la publicarea mesajului, Clotilde Armand a reacționat chiar la postarea actorului: „Această porțiune aparține de Primăria Capitalei iar Primăria Sectorului 1 nu are cum să intervină. Nu are cadru legal. Anul trecut am mai reamintit asta. Acum, pentru disconfortul creat eu sunt pregătită să îmi cer iertare tuturor locuitorilor din zona asta. Dar scuzele mele nu vor asfalta drumul și nici nu vor folosi. Așa că am sunat la Administrația Strazilor să se ocupe de drum”.
În 2021, Libertatea a publicat lista celor 60 de străzi neasfaltate de Primăria Capitalei. În răspunsul transmiz ziarului de Administrația Străzilor nu apărea și strada Jandarmeriei. O parte din aceasta era asfaltată, dar nu în întregime.
„PSD și PNL au refuzat sistematic”
Edilul de la 1 a mai scris că: „Să nu se mai repete situația voi propune Consiliului local un proiect de hotărâre prin care să preluăm noi strada Jandarmeriei la Sectorul 1. Profit de ocazie să reamintesc că am mai propus Consiliului local preluarea mai multor străzi cu probleme aflate în Sectorul 1 pentru modernizarea lor dar alianța PSD și PNL au refuzat sistematic să voteze. Rezultatul? Degeaba – așa cum bine spuneți”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro