Întrebat despre decizia PSD de a retrage sprijinul politic pentru Guvernul Grindeanu, Mihai Chirica, fostul lider al PSD Iași, a menționat că nu s-a gândit că membrii CExN „vor avea atât de multă înţelepciune încât să ia o altă decizie”, notează Mediafax.ro.
„Nici sub o formă. Eu am trecut prin Comitetul Executiv, e adevărat că atunci au fost toţi împotriva mea. De data aceasta a fost şi parţial Iaşul pentru Grindeanu, Timişul şi Caraşul, probabil au mai fost şi alţi preşedinţi de organizaţii. Domnul Grindeanu are acum doar două soluţii: poate să moară cu demnitate sau poate să moară fără demnitate. Înseamnă că nu trebuie să îşi dea demisia pentru că nu a greşit cu nimic şi este dezonorant să îl vezi rânjind pe Codrin Ştefănescu uitându-se la demisia lui Grindeanu şi trebuie să se ducă mai departe în Parlament să trezească o lume întreagă, Europa şi întreaga lume, să vadă cam ce se întâmplă cu conducerea PSD în momentul de faţă şi să ia măsurile care se cuvin în ceea ce priveşte capacitatea de democratizare a acestui partid”, a declarat fostul lider social-democrat.
Mihai Chirica despre demisia lui Sorin Grindeanu: „O făcătură ieftină”
Chirica a menționat că premierul „nu are voie să părăsească rușinos Guvernul pentru că nu a greșit cu nimic”. Primarul Iașiului consideră că evaluarea Guvernului este o „decapitare politică”.
„Eu nu dau decât două exemple şi cu asta închei orice discuţie pe marginea acestui raport ca să vedeţi cam cum lucrează Stalin în 2017. Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale: 25 de măsuri duse parţial la îndeplinire, 19 îndeplinite şi doar patru neîndeplinite. Ministerul Justiţiei – unde anterior lui Tudorel Toader a izvorât ordonanţa 13 în fruncte cu demisul Iordache – 28 de măsuri neîndeplinte, 9 duse parţial la îndeplinire şi doar patru îndeplinite. (…) Acel raport este o făcătură ieftină pentru a acoperi o decapitare politică a unui premier pus de acelaşi partid, care este acoperit şi de minciună şi de ilegalitate. Eu îl susţin în continuare pe domnul Grindeanu. Trebuie să îl demită, dacă e cazul, prin moţiune de cenzură, să fie ruşinea până la capăt.”, a explicat Mihai Chirica, pentru sursa citată.
PSD a votat, miercuri seara, retragerea sprijinului politic pentru Guvernul Grindeanu. În plus, toți miniștrii Cabinetului condus de Sorin Grindeanu au demisionat, iar demisiile au fost depuse la Secretariatul General al Guvernului. Acestea urmează să fie transmise la Palatul Cotroceni.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro