Primarul Mihai Chirica spune, într-o postare pe Facebook, că a constatat de la începutul anului „o tensionare vizibilă și o deteriorare a scenei politice ieșene”, dar și că a devenit „ținta unor atacuri politice și de altă natură care nu se mai opresc”.

Nu vreau ca acuzațiile care îmi sunt aduse să prejudicieze imaginea unui partid care m-a primit în rândurile sale și cu care am făcut echipă pentru continuarea schimbării în bine a Iașului. Nu am renunțat la acest principiu și la această decizie. Din aceste motive am decis ca începând de astăzi, 28 aprilie 2021, să mă suspend din funcția de președinte interimar al Filialei Iași a PNL.

Mihai Chirica:

„Rămân un om de echipă, voi colabora în continuare cu colegii mei din PNL, dar până când lucrurile nu vor reintra pe un făgaș normal nu voi participa la nicio competiție internă în partid. Sunt cu conștiința împăcată în fața ieșenilor și a lui Dumnezeu, sunt nevinovat și am convingerea că voi demonstra cât mai repede acest lucru!”, a adăugat edilul Iaşiului.

Decizia primarul vine în aceeași zi în care Costel Alexe, președintele Consiliului Județean, a anunțat la rândul său că s-a autosuspendat din funcția de președinte al filialei județene a liberalilor.

În urmă cu o zi, preşedintele Klaus Iohannis declara că este cazul ca PNL să „reacționeze politic” la problemele penale ale liderilor politici locali de la Iași.

 
 

Urmărește-ne pe Google News