În vârstă de 81 de ani, generalul în rezervă Mihai Chiţac a fost condamnat anul trecut la 15 ani de închisoare pentru implicare în reprimarea manifestanţilor de la Timişoara în decembrie 1989.
Magistraţii Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti au decis, pe 17 iunie, să-l elibereze pentru o lună din închisoare pe Mihai Chiţac, după ce acesta a depus o cerere de întrerupere, din motive medicale.
La ieşirea din închisoare, Chiţac a declarat că nu-i este teamă să se opereze. „La vârsta mea, teama a fugit din mine. Dacă îmi era frică nu vroiam să fiu operat”, a spus Chiţac, care a fost aşteptat la ieşirea din penitenciar de fiica sa.