Ieri, la pranz, Mihai, unul din cei doi solisti ai formatiei Hi-Q, a fost aproape de un accident. El conducea, pe una din strazile principale ale orasului sau natal, Brasov, un bolid Audi. Aproape de intersectia strazilor Alexandru Ioan Cuza si Iuliu Maniu a inceput sa-i sune telefonul mobil. Nefiind afectat de circulatia intensa din acel moment, „Misu” s-a apucat sa vorbeasca. In urma sa se aflau mai multe masini, care veneau cu viteza destul de mare, astfel ca doua dintre acestea, un Opel si o Dacie autohtona, s-au apropiat la doar cativa centrimetri de Audi-ul condus de Mihai. Au urmat „blestemele” de rigoare ale celor doi soferi, bineinteles la adresa vedetei, care insa nu s-a „sinchisit” deloc de ceea ce se intampla in spatele lui. Mihai si-a continuat linistit convorbirea la telefon, parand a nu fi realizat cat de aproape a fost de „sifonarea” masinii sale, dar si a altor doua automobile.

 
 

Urmărește-ne pe Google News