Trei victime ale Revoluției din 1989 au anunțat că vor protesta, „inclusiv prin greva foamei”, după ce au aflat că mai multe asociații de revoluționari s-au mobilizat pentru demiterea secretarului de stat Mihai Dodu, care conduce Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR). 

„După 33 de ani, Dodu e primul fiu de erou numit în această funcție. În rest, pe acolo s-au perindat numai Luptători (LRD, luptători cu rol determinant, titlu oferit de guvernul Ponta în 2014, n.r.), dintre care unii au avut probleme penale. Vrem să se facă curățenie!”, a declarat pentru pentru Libertatea Nicoleta Giurcanu-Matei, revoluționară și reținută în decembrie 1989. 

Mihai Dodu este fiul eroului Daniel Dodu, ucis în Revoluția din decembrie 1989, și a fost numit în funcție de fostul premier Nicolae Ciucă.

„PSD este într-un război continuu – chiar ăsta este cuvântul – cu victimele Revoluției. Trebuie să știți că există 3.150 de victime, iar restul până la 13.500 sunt LRD-iști”, mai spune revoluționara. 

Giurcanu-Matei a aflat că „ieri după-amiază s-a dat «ordin pe unitate» pentru ca departamentul revoluționarilor din PSD să strângă semnături de la președinții de asociații” pentru demiterea lui Dodu. Revoluționara spune și că „au semnat în special acei președinți care sunt LRD”. 

Între revendicările greviștilor foamei, așa cum au fost transmise Libertății, se numără și: 

  • „Curățenie urgentă în rândurile revoluționarilor, comisia art. 49 să fie lăsată să lucreze!”
  • „Respectarea cu celeritate a Legii 341/2004 (a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, n.r.) pe care tot politicienii au inițiat-o! Legea se respectă, NU se negociază!”
  • „Adevărul istoric și desființarea IRRD! (Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, n.r.)”

„A cerut schimbarea mea pe motiv că eu umblu la dosare”

„O delegație de președinți de asociații care au făcut certificate pe bandă rulantă, adică și-au bătut joc de demnitatea de a fi revoluționar, s-a dus la PSD azi dimineață și a cerut schimbarea mea pe motiv că eu umblu la dosare”, a declarat pentru Libertatea Mihai Dodu.

Mihai Dodu

Dodu a cerut suspendarea calității de luptător cu rol determinant pentru o serie de revoluționari. Acest certificat îndreptățește titularul la o indemnizație de peste 2.000 de lei/lună. „Aici e problema, că ei rămân cu calitatea de «revoluționar cu merite deosebite», dar aceea nu e remunerată”, explică șeful SSPR. 

„Am retras certificate având sesizările la bază, nu cantitativ”, adaugă Dodu. Același lucru s-a întâmplat în urmă cu două zile cu cererea depusă de actualul premier, Marcel Ciolacu, de a obține titlul de Luptător cu rol determinant. 

Marcel Ciolacu a cerut în 2019 să i se schimbe titlul de „revoluționar cu merite deosebite” în cel de LDR. 

Pentru că SSPR se află în subordinea Guvernului, deci Marcel Ciolacu este superiorul său direct, Mihai Dodu s-a retras de la analiza dosarului, ședința fiind condusă de Mihail Valentin Gadină, inspector de specialitate în cadrul SSPR, a scris G4Media

„Comisia a luat decizia în lipsa mea. Și, ca să nu fie o problemă pentru o interpretare de lege, am mai numit o comisie, a doua zi, cu alți oameni, care-au luat aceeași decizie”, explică Dodu. 

Mihai Dodu spune că până acum nu a avut nicio comunicare cu premierul Ciolacu. „Vreau astăzi să-i scriu un mesaj. Dar din ce am înțeles, el nu vrea să fie atras în acest conflict”, adaugă secretarul de stat.

Conform legii, premierul Marcel Ciolacu este cel care ar trebui să dispună demiterea din funcție a lui Mihai Dodu. De asemenea, șeful Executivului a spus, la solicitarea Epoch Times, că nu are nicio intenție să-l schimbe din funcție.

 
 

Urmărește-ne pe Google News