Cei 5 copii vor fi daţi spre adopţie

Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei. Cazul a ajuns și la București, în Parlament, care vrea să rezolve cât mai repede această situație.

Astfel, un grup de deputați din Comisia pentru românii de pretutindeni se va deplasa în perioada 18-20 ianuarie în Norvegia pentru a face o vizită familiei Bodnariu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News