Senatorul a mărturisit că nu s-a obișnuit încă cu schimbarea baricadei, din poziția de parlamentar, și că la finalul mandatului se gândește să scrie o carte. ”În continuare mă simt mai bine când ceea ce fac are legătură cu ceea ce făceam înainte, anchetele pe care le urmăream. Acolo mă simt mai confortabil. Este o experiență inedită, din punctul de vedere al personajelor. Nu știu dacă la un moment dat nu voi face o carte, care să fie fiction sau non-fictiona, cu ce am trăit aici”, a spus Goțiu, despre mandatul în Senat.
Despre episodul când a fost filmat domind în plen: Am descoperit că am o boală, apnee de somn
El a povestit și despre momentul în care a fost surprins în plen dormind. ”Faptul că am dormit în plen este o problemă, și m-am autosancționat. Trebuie să mulțumesc jurnaliștilor care m-au filmat, și care au pus o presiune și m-am dus în cele din urmă la la doctor, și astfel am descoperit că este vorba despre o boală”, a afirmat senatorul USR, precizând că este vorba despre apnee de somn.
Mihai Goțiu a vorbit și despre agresiunea la care a fost supus, în timp ce era invitat într-un studio TV. Atunci, Goțiu a fost lovit de către sociologul Mirel Palada.
”Am scos certificatul medico-legal și l-am depus la Poliție, pentru ultraj, și aștept ca justiția să facă următorii pași și să fiu chemat la audieri și apoi în justiție”, a spus Goțiu.
Despre invitația lui Mirel Palada la o dezbatere despre violență: E ca și cum Hitler și-ar dori să fie parte dintr-o dezbatere despre Holocaust”
Despre intenția lui Mirel Palada de a-l invita la o dezbatere despre violența în politică, senatorul USR spune că a fost un demers legat de tactica de apărare a acestuia la proces.
”Un agresor nu are ce căuta în spațiul public, ci mergem în instanțele de judecată, iar dacă ulterior, după condamnare, dorește să își ceară scuze, să intre într-un program de reabilitare, își poate cere scuze, altfel, este ilar. E ca și cum Hitler și-ar dori să fie parte dintr-o dezbatere despre Holocaust”, a comentat Mihai Goțiu.
Potrivit acestuia, nu este vorba despre faptul că a luat sau nu un pumn, ci faptul că zeci de mii, sute de mii de români au văzut acele imagini violente, iar acele imagini transmit ideea că o agresiune este posibilă, la orice nivel, în societate.
”Trebuie să existe o sancțiune fermă, ca să se înțelegă faptul că aceste fapte nu trebuie să rămână fără o pedeapsă. Este vorba despre un pericol public în adevăratul sens al cuvântulu, care trebuie sancționat și dus la capăt în justiție”, a afirmat el.
Goțiu afirmă că va cere și daune materiale de la Mirel Palada.
”Nu m-am gândit încă la o sumă, dar mă voi consulta cu avocații, pentru că va fi și un proces pe parte civilă, în cadrul procesului penal. Vreau să solicit o sumă pe care să o donez unei asociații care luptă împotriva violenței, sper să fie o sumă de care o asemenea asociație să facă ceva și să mai diminueze violența în societate”, a spus el.