Noul director își va prelua funcția din 15 noiembrie, când va expira mandatul interimar al lui Alexandru-Hazem Kansou, potrivit deciziei CA-ului.
Mihai Petcu a candidat din partea PMP la alegerile locale pe lista consilierilor generali, dar neobținând un loc în CGMB, și este membru în CA al STB din 2017.
A terminat Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității ”Dunărea de Jos” din Galați și, conform CV-ului său, este directorul comercial al Key Account Refinish Services, o companie care distribuie produse și sisteme de vopsire și accesorii auto.
Fostul director: “Nu am avut semnale să renunț la funcție”
Mandatul lui Alexandru-Hazem Kansou expiră în 15 noiembrie și, deși ar fi putut obține o prelungire, acesta spune că vrea să se ocupe de alte proiecte.
”Am fost întrebat în CA, dar am cerut ca mandatul să nu-mi fie prelungit pentru că am un alt proiect de care aș vrea să mă ocup. Nu am nicio problemă cu noul primar general, nici nu am primit semnale să renunț la funcție, dar mi se pare corect ca noul primar să aibă pe cineva cu care poate lucra, iar domnul Petcu este persoana potrivită din acest punct de vedere”, a declarat Hazem Kansou pentru Libertatea.
Alexandru-Hazem Kansou a fost numit director general al STB în 14 mai, în locul lui Andrei Creci, și este unul dintre cei doi consilieri generali care au fost excluși din PNL în februarie, după ce au votat bugetul Capitalei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro