„Cu primarii mai e o problemă aici și nu mă feresc s-o spun public. Este inadmisibil să ajungi pe străzile unei localități în România și să-i vezi pe militari desfundând drumurile în timp ce beneficiarii direcți, care sunt și concetățenii noștri, stau în casă la căldură. Si am văzut cu toții, aceasta se întâmplă și la inundații, și la nămeți (…) Nu se poate așa ceva, nu putem plăti lenea la nesfârșit”, a declarat Răzvan Ungureanu, potrivit Hotnews.ro, în timp ce vizita una dintre localitățile afectate de ninsoare, din Vrancea.

Premierul a mai spus că în astfel de situații nu se rezolvă nimic cu văicăreala, ci punând fiecare mâna la muncă.

Urmărește-ne pe Google News