Fost pilot de încercare la fabrica la care a fost construit modelul de avion de tip BN2, Mihai Şerban a vorbit despre modul în care funcţionează aeronava, a punctat faptul că aceasta avea un sistem de degivrare şi că îi este greu să priceapă de ce controlorul de trafic i-a permis pilotului Adrian Iovan să coboare atât de mult într-o zonă muntoasă.
“Avionul nu ar fi trebuit să cadă. El are absolut tot ce trebuie ca să zboare ca un avion de linie. (…) Din punct de vedere profesional, nu se poate comenta zborul lui Iovan, nici pro, nici contra. Trebuia să fi fost în avion ca să judeci. Acum, dacă e să-mi exprim o părere personală, eu m-aş fi întors la Sibiu… În cabină însă lucrurile se întâmplă altfel, la rece este altceva”, mărturiseşte fostul pilot.
Anchetatorii care cercetează tragedia aviatică din Apuseni iau în calcul şi o posibilă eroare de pilotaj.
Investigatorii au lansat această ipoteză ieri, susţinând că pilotul Adrian Iovan s-ar fi apropiat prea mult de sol în încercarea de a efectua anumite manevre pentru a înlătura stratul de gheaţă de pe aripile aeronavei.
În plus, procurorii Parchetului General iau în calcul şi efectuarea unei anchete a modului în care s-au făcut localizarea şi căutarea supravieţuitorilor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro