Proiectul de hotărâre ce prevede ca Mihai Șora să primească titlul de cetățean de onoare al Capitalei a fost aprobat cu 42 de voturi „pentru” şi o abţinere, conform România Tv.

Mihai Şora, în vârstă de 101 ani, este o personalitate marcantă a societăţii româneşti contemporane, având o activitate publicistică remarcabilă. Printre operele sale filosofice şi eseistice se numără „Sarea pământului”, „A fi, a face, a avea”, „Eu&tu&el&ea sau dialogul generalizat”, „Clipa şi timpul” şi „Câteva crochiuri şi evocări”.

Mihai Şora a fost redactor-şef la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă între 1959 şi 1969. El este fondatorul colecţiei de cărţi „Biblioteca pentru toţi”. Totodată, a fost şef de secţie între 1951 şi 1954 la Editura pentru limbi străine.

Filosoful Mihai Șora a fost primul ministru al Învăţământului după căderea regimului comunist, în guvernul condus de Petre Roman. A demisionat din funcție, în semn de protest faţă de mineriadele din 13-15 iunie 1990, fiind singurul ministru din guvern care a făcut acest gest. În schimb, Petre Roman l-a atacat pe Mihai Șora, despre care a spus că nu și-a dat demisia.

Totodată, filosoful este membru fondator al Alianţei Civice, al Grupului de Dialog Social şi al Societăţii Române de Fenomenologie.

Membru de onoare al Academiei Române, filosoful, în vârstă de 101 ani, a semnat recent inițiativa legislativă „Fără penali în funcții publice”.

În noiembrie 2017, Mihai Șora a protestat la Alba Iulia, faţă de modificările fiscale adoptate de Guvern şi faţă de noile legi ale Justiţiei.

Mihai Șora, care a fost turnat la Securitate de propriul fiu, a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” de președintele Klaus Iohannis, în septembrie 2016.

sursă foto: Hepta


Citește și #salvatipipera/ Mesajul lui Traian Mihu, primul IT-ist din Pipera, fost angajat la ICE Felix, pentru tineri: „Trebuie să tratezi lucrurile la serviciu ca în familie”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News