Anunțul privind intrarea în acest top a fost dezvăluit la acea vreme chiar de Mihai Șora, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„M-am dus iute să verific (știut fiind că nu tot ce zboară pe internet se mănâncă). Și, da, se pare că urc în clasament (condoleanțe familiilor îndoliate), iar japonezii sunt redutabili. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră”, a scris Mihai Șora, pe 30 iunie 2021, pe Facebook.

Mihai Șora este prezentat ca eseist și filozof român, în clasament.

Mihai Șora s-a născut pe 7 noiembrie 1916, în comuna Ianova, din județul Timiș, în familia preotului ortodox Melentie Șora.

După Revoluția din decembrie 1989, Mihai Șora a fost membru fondator al Grupului de Dialog Social și al Alianței Civice. În 1990, a fost numit ministru al Învățământului, în primul guvern provizoriu condus de Petre Roman. Solidar cu Piața Universității, a demisionat din funcție, după mineriada din iunie 1990.

Printre cele mai apreciate opere ale lui Mihai Șora se numără „Sarea pământului” (1978), pentru care a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor, „A fi, a face, a avea” (1985), „Eu & tu & el & ea sau Dialogul generalizat” (1990).

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Orașul „fără reguli” din Europa. Oamenilor le este frică să iasă afară ca să nu fie omorâți. „Nu aș ieși niciodată noaptea”
Știrileprotv.ro
Orașul „fără reguli” din Europa. Oamenilor le este frică să iasă afară ca să nu fie omorâți. „Nu aș ieși niciodată noaptea”
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Viva.ro
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Carmen Brumă și Mircea Badea au făcut accident în Grecia, în vacanța cu fiul lor. Imagini și declarații: "Se putea termina groaznic"
Libertateapentrufemei.ro
Carmen Brumă și Mircea Badea au făcut accident în Grecia, în vacanța cu fiul lor. Imagini și declarații: "Se putea termina groaznic"
Cele patru zodii binecuvântate de astre după 10 septembrie. Împăcări, reușite mari, dar și noroc la bani pentru ele
FANATIK.RO
Cele patru zodii binecuvântate de astre după 10 septembrie. Împăcări, reușite mari, dar și noroc la bani pentru ele
Bellu și Bitang, revenire istorică? » „Avem nevoie de ei. Degeaba ajută din umbră”
GSP.RO
Bellu și Bitang, revenire istorică? » „Avem nevoie de ei. Degeaba ajută din umbră”
Valorile glicemiei în funcție de vârstă. Ce glicemie ar trebui să ai dacă ai sub 60 de ani. Care este nivelul optim și pentru persoanele vârstnice
FANATIK.RO
Valorile glicemiei în funcție de vârstă. Ce glicemie ar trebui să ai dacă ai sub 60 de ani. Care este nivelul optim și pentru persoanele vârstnice
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Dispozitivul care va putea stabili vinovatul în cazul unui accident rutier. Poliţiştii vor face reconstituirea cu ajutorul lui
Observatornews.ro
Dispozitivul care va putea stabili vinovatul în cazul unui accident rutier. Poliţiştii vor face reconstituirea cu ajutorul lui
Horoscop 9 septembrie 2024. Scorpionii au parte de sfaturi de mare valoare, care vin de la persoane apropiate, pe care nu le apreciază întotdeauna
HOROSCOP
Horoscop 9 septembrie 2024. Scorpionii au parte de sfaturi de mare valoare, care vin de la persoane apropiate, pe care nu le apreciază întotdeauna

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI